Listarea Erste va aduce tranzacţiile în lipsă la BVB

CNVM a avizat tranzacţiile short pentru investitorii care cumpără acţiuni de la companii străine listate la BVB. Aceştia nu vor fi obligaţi să deţină titlurile în cont pentru a le vinde, putând profita astfel de fluctuaţiile de preţ care i-ar putea avantaja.

1 afișare
Imaginea articolului Listarea Erste va aduce tranzacţiile în lipsă la BVB

Listarea Erste va aduce tranzacţiile în lipsă la BVB

Listarea Erste la BVB şi condiţiile pe care le-au pus aceştia au forţat puţin şi implementarea tranzacţiilor în lipsă. "Trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem că aceste tranzacţii au fost introduse pentru cei de la Erste, care au pus anumite condiţii, dar efectul este unul pozitiv şi va permite şi altor emitenţi să beneficieze de acestea", crede Adrian Simionescu.
Mecanismul este relativ simplu şi va permite investitorilor, în special celor pe termen scurt, să obţină profit cu ajutorul unor acţiuni pe care nu le deţin, profitând de orice trend al pieţei, atât de cel ascendent, cât şi de scăderi. Până acum, singurele instrumente pentru shorteri, la BVB, erau derivatele pe BET şi BET-FI, dar tranzacţiile în lipsă le vor diversifica opţiunile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici