Ultimele zile ale dictatorului, văzute din biroul său / Mărturiile secretarului personal şi ale şefului de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu

Constantin Manea avea în 1989 şaizeci de ani împliniţi şi de 27 de ani, de la vîrsta de 33 de ani, din aprilie 1962, a fost şeful de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu, omul cel mai de încredere – în afara soţiei Elena, fireşte. A doua ”umbră” a dictatorului în ultimii lui şase ani de putere.

16892 afişări
Imaginea articolului Ultimele zile ale dictatorului, văzute din biroul său / Mărturiile secretarului personal şi ale şefului de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu

Ultimele zile ale dictatorului, văzute din biroul său / Mărturiile secretarului personal şi ale şefului de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu

Mai tînărul tovarăş Mihai Hîrjeu, născut în 1948, a îndeplinit funcţia de secretar personal, începînd din 1983. Relatările de mai jos ale celor doi fac parte dintr-un dosar la care încă se ajunge greu, cel al Comisiei Senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989.

Dictatorul şi secretarul

Tovarăşul Manea, brăilean de origine, avea o origine muncitorească, fiind absolvent al Şcolii CFR la Galaţi între 1941 şi 1945. Imediat după război s-a înscris în Uniunea Tineretului Comunist, iar în 1949 primea prima sarcină de răspundere, devenind activist UTM la Şcoala de partid de la Brăila, de unde, în urma recomandărilor primite (un atu constituindu-l şi preferinţa lui Dej pentru ”ceferişti”) a fost transferat în 1953 în aparatul cancelariei Comitetului Central al PMR, în timpul în care aceasta era condusă de Petre Lupan.

Cel din urmă l-a şi recomandat lui Nicolae Ceauşescu atunci cînd acesta, alături de Ianoş Fazekaş, au fost promovaţi în aprilie 1956 secretari ai Comitetului Central. Nu prea deprins cu ”hîrtiile”, Ceauşescu avea neapărat nevoie de un asemenea ajutor şi nu a renunţat la el niciodată, însuşindu-şi treptat metodele şi birocraţia specifice aparatului central de partid, pe care tovarăşul Manea le deprinsese şi le stăpînea deja perfect.

Pentru Manea, conlucrarea cu Ceauşescu n-a fost un lucru uşor, mai ales în primul deceniu; era mai degrabă ”un calvar”, îşi amintea el cînd a fost chemat în urmă cu 25 de ani, pentru o depoziţie în faţa Comsiei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, condusă de senatorul ţărănist Valentin Gabrielescu. În anii de început ai ascensiunii sale, Ceauşescu ”era foarte. nervos, cu o exigenţă împinsă peste orice limite, un spirit critic necruţător. De obicei, pentru orice lucrare îşi manifesta nemulţumirea”. Ceauşescu, în genere, era mulţumit numai de sine. De pe atunci, se manifestau trăsăturile de caracter ale ”Geniului Carpaţilor”. El a devenit repede ”uimitor de operativ, vedea toate hîrtiile, avea o hărnicie şi putere de muncă fenomenală. Era deosebit de punctual”, îşi amintea în decembrie 1994 fostul său şef de cabinet.

Tovarăşul Manea, cu experienţa sa, pusese la punct un sistem de evidenţă ”ştiinţifică” a hîrtiilor, o aşezare a lor ”în flux” pe biroul şefului şi o arhivare atentă a lor. Separat de documentele Cancelariei şi ale CpEx-ului, se puneau în ”cutiuţe” speciale textele tovarăşului, scrise la birou sau aduse de el de acasă: ”Notiţele au fost păstrate de mine şi puse în fişet în cutiuţe speciale. El a vrut ca toate manuscrisele lui să fie păstrate. Există zeci de mii de pagini. Venea de acasă cu file scrise şi dădea la dactilografiat, ori lucra singur, ori dicta la stenografe, care se schimbau din sfert în sfert de oră. În ultimii ani nu prea scria. Cuvîntările le dicta. Niciodată nu citea ceea ce era scris de alţii. Pentru ultimul Congres (al XIV-lea, din noiembrie 1989 – n.n.) s-a lucrat mai superficial, fără rigurozitatea anterioară, probabil şi datorită bolii şi evenimentelor din RDG, Polonia. Frămîntările erau împărţite, aproape în exclusivitate, între el şi ea. Mai erau mulţi apropiaţi de el, dar ea intervenea cînd vedea că cineva devine prea apropiat”, spunea Constantin Manea, care mai arăta că numai Elena Ceauşescu avea curaj să-i umble soţului prin hîrtii (”cînd el se odihnea, ea venea şi cotrobăia pe masa lui de lucru”), sau putea intra la el în birou, cînd avea pe cineva înăuntru.

Bătrîneţea nu ţine însă cont de funcţie. ”În ultimii 2-3 ani a devenit foarte nervos şi irascibil, probabil şi datorită bolilor, diabet, cu inima, îl durea capul, măselele (nu se trata), avea hemoragii nazale, îi scăzuse capacitatea de muncă şi nu mai făcea faţă la ritumul de 10-15 de primiri zilnice, cîte avea înainte”. Ceauşescu avea oroare să stea singur în birou. Dacă nu avea o vizită programată, chema pe cineva. Dăscălescu, Bobu. Postelnicu, Ştefan Andrei, Constantin Bărbulescu, Manea Mănescu sau Iulian Vlad erau cei care îl frecventau cel mai des, dar ”incomparabil mai mult se întîlnea cu ea. Uneori mergea şi el la ea”. Mai rar se vedea în ultima vreme cu fraţii lui, de care Elena îl izolase.

”La Timişoara-au desfăşurat evenimente grave, de genul celor de la Braşov”

Vestea izbucnirii revoltelor de la Timişoara a tulburat liniştea acestor tabieturi, care păreau că se vor repeta aidoma, pînă la sfîrşitul zilelor. Ceauşescu a intrat în panică. Nu înţelegea nimic din ce se întîmplă. ”Pe seară, a cerut să vină la el Ilie Verdeţ, generalul (Mihai) Burcă, Vasile Vîlcu. Ceauşescu l-a pus pe Milea să-l caute pe Dan Deşliu, ăla cu minerii din Maramureş (face referire la autorul poemnului ”Lazăr de la Rusca” – n.n.), apoi negăsindu-l. l-a chemat pe Păunescu (el n-a venit, probabil a refuzat). Cred că pe aceşti poeţi vroia să-i pună să vorbească la televizor”. Dar situaţia nu mai putea fi rezolvată nici de activiştii din vechea gardă, nici de poeţi, iar soluţia imaginată arată cît de departe era Ceauşescu de realitate. Pe care a căutat în cele din urmă să o nege, fugind într-un mod copilăresc de ea, crede Manea: ”am inpresia că a plecat în Iran tocmai să nu fie aici, pînă cînd se liniştesc lucrurile la Timişoara”.

Şeful de cabinet, rămas în Bucureşti, susţine că ”probabil era o înţelegere între el şi ea. Ea, Manea Mănescu, Bobu - ăştia se întruneau frecvent în şedinţe operative, cînd el era în Iran. Ea ţinea legătura telefonică cu Ion Coman, care era la Timişoara. Am auzit pe Elena vorbind la telefon cu Ion Coman, să se tragă la picioare. Cînd Ceauşescu a revenit din Iran, a venit direct la CC, era nervos, a vorbit şi el cu Ion Coman, a făcut şedinţele alea, teleconferinţa”.

Mai multe amănunte legate de aceste ultime zile ale lui Ceauşescu le oferea Comsiei Gabrielescu în februarie 1994 Mihai Hîrjeu, fostul său secretar personal. Era al treilea în această funcţie, urmînd altor tovarăţi de încredere care i-au ţinut de-a lungul anilor agenda secretarului general al partidului: Nicolae Năstase, secretar personal vreme de 18 ani, urmat de Nicolae Boştină, timp de trei ani. Herjeu, bucureştean, fost inginer textilist, în vîrstă de 40 de ani în 1989, ajunsese în această funcţie după ce fusese secretar al CC al UTC şi apoi preşedinte al Organizaţiei Naţionale a Pionierilor (timp de doi ani). El a fost alături aproape întodeauna de Ceauşescu la diversele sale întîlniri, în vreme ce şeful de cabinet Mănescu era de obicei în anticameră. Între cei doi exista o rivalitate abia stăpânită, în obţinerea aprecierilor ”şefului”.

În 17 decembrie 1989, sarabanda de la Cabinetul 1 a început din zori: ”Tovarăşul Curticeanu m-a sunat să mă prezint urgent la birou. Mi-a spus că la Timişoara s-au desfăşurat evenimente grave, de genul celor de la Braşov, că evenimentele sînt în curs. Ceauşescu a venit pe la 8-8,30, a ţinut o şedinţă CpEx. A vorbit de mai multe ori cu Timişoara. Cu Radu Bălan. Au venit şi Vlad, Postelnicu, Milea la şedinţă, ce a durat cca. 1 oră, iarăşi a vorbit cu Timişoara. La 11-11,30, Ceauşescu a plecat prin Bucureşti pe unde obişnuia, adică pe şantierele de construcţii. Am plecat acasă. La 15,30 m-a sunat maiorul Bălaşa (aghiotantul lui Ceauşescu – n.n.) că trebuie să vin urgent la sediul CC, pentru că la Timişoara evenimentele se prezintă rău, este convocată o altă şedinţă. Am venit, am făcut convocarea. A venit Ceauşescu mi-a cerut să vină şi cei trei; Vlad, Postelnicu, Milea”.

De această dată, Hîrjeu a rămas la uşă: ”Am auzit că s-a purtat o discuţie foarte violentă. Apoi a început şedinţa CpEx. Toate intrările şi ieşirile din birou erau notate pe ore şi minute de aghiotant, Manea şi Curticeanu. În timpul şedinţei CpEx a venit Velea, adjunctul lui Curticeanu, să-l caute pe Coman la telefon la Timişoara, pentru.că la sfîrşitul şedinţei Ceauşescu vrea să discute cu el. După şedinţă a vorbit cu Ion Coman, apoi a fost teleconferinţa cu toţi prim-secretarii de judeţe. Am auzit şi eu cam ce s-a discutat la un difuzor. După teleconferinţă, l-a chemat frecvent în birou pe Dincă, dar mai des pe Manea Mănescu. La teleconferinţă, Ceauşescu a spus să se tragă! Teleconferinţa s-a stenografiat. Stenogramele se ţineau la cancelarie. Unele erau cerute de Ceauşescu. Această stenogramă nu era gata la plecarea lui în Iran. După teleconferinţă a urmat o altă şedinţă a Biroului Permanent. Au participat şi Milea, Vlad, Postelnicu.

După această şedinţă, s-a spus că totuşi se va pleca în Iran. Cu Timişoara s-a vorbit de 10-12 ori, Coman-Ceauşescu. Seara la 10.30, Ceauşescu a ieşit din birou să vadă ce mai este, erau încă acolo discutînd Dăscălescu, Pacoste, Szasz Iosif. I-a chemat înăuntru, după ½ oră au ieşit precipitat, că Pacoste trebuie să plece la Timişoara şi Szasz la Reşiţa. Au chemat un avion militar, au plecat din clădire. Peste ½ oră, Ceauşescu a mai vrut să discute cu ei, i-am convocat de acasă, au venit, au mai discutat 5 minute, au plecat. A plecat şi Ceauşescu acasă”. Unde, foarte probabil, avînd în vedere derularea evenimentelor, Elena l-a convins să plece liniştit în Iran, că se va ocupa ea singură de ”problemă”.

Ceauşescu le-a promis iranienilor o treime din rezerva de grîu a României

În februarie 1994, Herjeu, secretarul personal al dictatorului îşi amintea cum a decurs ultima vizită ”de lucru” a lui Ceauşescu: ”În 18 decembrie la 7 dimineaţa, plecarea în Iran. La birou deja îl aşteptau Vlad şi Postelnicu. Am primit un telefon de la aghiotantul Bălaşa, ca ei să plece imediat la Ceauşescu acasă. Au plecat. Ceauşescu n-a mai trecut pe la birou, s-a dus direct la aeroport, acolo m-am dus şi eu şi am plecat în Iran. Din Iran a vorbit de mai multe ori la telefon cu Elena şi cu Manea Mănescu, chiar şi la ore nepotrivite pentru ora noastră, 5, 6 dimineaţa. Personalul ambasadei era agitat, se interesau ce-i în ţară. Nicolicioiu (şeful protocolului - n.n.) i-a spus că la Timişoara sînt morţi, s-a tras în demonstranţi. În Iran s-a respectat programul, nu au fost devieri mari. A vorbit cu preşedintele de mai multe ori, a vizitat o moschee şi o intreprindere. Cred că totuşi Ceauşescu a plecat în Iran pentru a demonstra că evenimentele din ţară nu sînt grave, că sînt doar incidente minore în Timişoara. Dar el era sensibil îngrijorat. Avionul lui era însoţit de două avioane de vînătoare, ceea ce nu s-a mai întîmplat niciodată”.

După o mărturie a ultimului ministru de externe comunist Ion Stoian, care l-a însoţit pe Ceauşescu în această vizită, aflăm că, total desprins de realitate, le promisese iranienilor livrarea a 3 milioane de tone de grîu contra petrol, în vreme ce rezervele României la acea dată erau de 10,5 milioane. ”În avion ştiu că l-a chemat pe Stoian în salonul rezervat lui să discute. În avion erau teleimprimatoare şi ştirile trebuiau date imediat lui Ceauşescu”, îşi amintea secretarul personal Herjeu.

”Pe 20 decembrie ora 16 am venit din Iran. Ceauşescu a plecat primul de la aeroport; cînd am ajuns eu după 10 minute, erau deja în şedinţă. Mi-au spus să iau legătura cu Dăscălescu şi cu Bobu, a vorbit cu ei, apoi a început să-şi scrie o cuvîntare pentru TV. Apoi conţinutul cuvîntării l-a discutat în Biroul Permanent (ceea ce de obicei nu se făcea). Elena era la toate discuţiile. A fost chemat Pîrcălăbescu, de la gărzi, am înţeles că trebuie trimise din cîteva judeţe gărzi patriotice la Timişoara. A venit şi Ion Dincă pentru această problemă. S-a dactilografiat cuvîntarea pentru TV, s-a mai adăugat o frază. Apoi s-a retras cu Manea Mănescu, cu Dincă, pentru a discuta ideea unui miting. A fost chemat şi Barbu Petrescu (primarul Capitalei – n.n.) pe această idee. Apoi pe la 11 seara, Ceauşescu a plecat acasă, dar înaine a vorbit de cîteva ori cu Bobu şi Dăscălescu, care erau trimişi la Timişoara şi i-a chemat pentru a doua zi înapoi la Bucureşti”.

”Cînd au apărut primele blindate, Ceauşescu s-a luminat la faţă”

A doua zi s-a derulat în aceeaşi atmosferă în care Ceauşescu căuta cu febrilitate soluţia unei probleme care de fapt nu era alta decît el însuşi. Herjeu îşi amintea în amiaza zile de 7 februarie 1994, într-o cameră din clădirea Senatului că ”pe 21 decembrie, cînd am ajuns, toată lumea m-a întrebat dacă va fi sau nu miting. Şi Curticeanu era nedumerit. La 8½, Ceauşescu l-a chemat pe Barbu Petrescu; acesta ieşind, a spus că la ora 12 va fi adunare populară în faţa CC”. Apoi miniştrii muncii, finanţelor şi Consiliului de Stat al Planificării au fost chemaţi ”în şedinţe scurte, succesive. S-au hotărît nişte adaosuri la salarii. A fost convocat şi un CpEx”.

Şi a urmat mitingul, ocazie cu care secretarul personal Herjeu îşi amintea că ”am observat că garda lui Ceauşescu era înarmată neobişnuit, adică armamentul era expus la vedere (altădată aveau armamentul ascuns). S-a auzit o tunătură, urmată de panică. A intrat Postelnicu, a luat legătura cu Neagoe, că ce se întîmplă. Apoi a ieşit din balcon Milea, a telefonat la M.Ap.N., a transmis să se alarmeze unitatea militară de la Ghencea. Postelnicul a dispărut din sediul CC, Milea a rămas în anticameră. Apoi a revenit şi Ceauşescu de pe balcon, era practic paralizat, a dat ordin lui Milea să cheme armata. Piaţa s-a degajat, pătrunzînd în piaţă sute de militari cu scuturi, au venit maşini de la salubritate. S-au format grupuri de demonstranţi, au apărut primele blindate: văzîndu-le, Ceauşescu s-a mai luminat la faţă, a început din nou să vorbească!”

Liderul alterna momentele de teamă maximă cu cele de totală desprindere de realitate. ”Pînă atunci, Ceauşescu voia să iasă să vorbească demonstranţilor, dar garda şi Neagoe nu l-au lăsat. Apoi a chemat pe Postelnicu şi pe Vlad şi le-a spus să-i reprime pe demonstranţi. Pe Postelnicu nu l-am putut găsi. Ceauşescu a stat paralizat, pierdut, nehotărît circa o oră în anticameră şi l-am putut observa: era alt om! S-a luminat la faţă numai cînd au apărut blindatele. Apoi au apărut Postelnicu şi Milea, Neagoe l-a întrebat pe Bălaşa pe unde se poate ieşi, dacă manifestanţii intră în clădire, pentru că drumurile erau blocate. Această stare incertă, de dezordine totală, (intrau-ieşeau, uşa de la cabinet era deschisă) a durat pînă la ora 16, cu staţie pe hol, harababură de nedescris. După îndepărtarea manifestanţilor (deja se auzeau focuri de armă şi explozii) au vent pe la ora 16 Vlad şi Milea, au spus că s-au format trei puncte de rezistenţă: Intercontinental, Magazinul Adam şi Piaţa Romană. Soţii Ceauşescu au spus să-i aresteze pe toţi, cu toate că s-a spus că sînt cca. 2000 de demonstranţi. Ceauşescu a dat ordin să facă puncte de comandă la CC, să-şi instaleze MapN telefoane în camera 118 şi 119, cu hărţi militare. Postelnicu şi cu Vlad au ocupat anticamera de la sala 120, instalînd telefoanele lor.

Pe la 16,30 –17 a venit la cabinet Bărbulescu, cumnatul şi Andruţa Ceauşescu, fratele. În anticameră s-au întîlnit cu Elena şi au spus că nu se acţionează coordonat, că este un grup de derbedei ce trebuie arestaţi, să se acţioneze mai energic, deci că Armata şi Securitatea nu sînt comandate cum trebuie, după aceea au intrat împreună în biroul lui Ceauşescu. Imediat au fost chemaţi Vlad, Postelnicu, Milea. Pe la ora 17, Bălaşa i-a spus lui Neagoe că spre cartierul Primăverii drumul este protejat, pe B-dul Victoriei. Pe la orele 18, am înţeles din discuţii că Dincă a preluat comanda unică, să nu mai fie necorelări (Milea punea vina pe Postelnicu, acesta pe Milea) şi au plecat toţi trei în piaţă.

Frecvent erau chemaţi cei trei de Ceauşescu, le dădea termene scurte, să termine cu demonstranţii. A ieşit Ceauşescu la ora 21 din Cabinet, l-a întrebat pe Neagoe cîţi oameni înarmaţi ai, a spus că cca. 200. Au intrat în cabinet Milea, Postelnicu, Vlad, Neagoe, Bărbulescu, Andruţa, au ieşit şi au plecat spre Intercontinental, inclusiv cu Neagoe şi 50 ofiţeri de la Direcţia a V-a, se spunea că sînt doi oameni foarte activi la Intercontinental, un băiat şi o fată. Apoi Ceauşescu a trimis pe Manea să vadă ce fac cei 50 de la Direcţia a V-a, cei doi ce fac agitaţie să fie aduşi la CC, că în acest scop a fost trimis acolo Neagoe. Manea ştia secretele lui Ceauşescu. Eu nu prea mă împăcam cu Manea. Cînd a plecat Manea, mi-a dat 4 chei, a spus că sînt de la adăpostul antiatomic. La cca ½ oră, au revenit cei din piaţă; Milea, Bărbulescu, Andruţa, Vlad, Neagoe, au spus că cei doi nu pot fi aduşi, pentru că sînt beţi şi murdari. A venit apoi şi Manea. Se auzeau împuşcături. Manea mi-a spus că e jale în piaţă, mi-a cerut cheile şi a intrat şi el la Ceauşescu”.

”Măi băiete, să fii fericit că nu ai văzut ce am văzut eu”

Fostul şef de cabinet Manea istoriseşte astfel aceste întîmplări din seara zilei de 21 decembrie, cînd oamenii mureau împuşcaţi la cîteva sute de metri de sediul Comitetului Central: ”Către 10 seara, Ceauşescu a ieşit furios din birou, l-a chemat pe Neagoe, nu ştiu ce au discutat, dar a ieşit val-vîrtej şi a plecat. Apoi mi-a spus Ceauşescu să merg şi eu la Dalles, să văd ce-i şi să vin să raportez. M-am dus acolo şi am văzut. Era grupul de comandă în partea manifestanţilor, două camioane, pe unul scria jos tiranul, gălăgie, se aruncau sticle goale din balcoane, spre militari. Am auzit ţipete, cred că era indicaţia dată lui Neagoe, să ridice dintre manifestanţi pe cei care agită împotriva lui Ceauşescu.

Am văzut un om tîrît de două gorile, omul ţipa. Au mai luat cu forţa oameni tineri. Am revenit la sediu, Neagoe deja raporta că a făcut ordine. Către miezul nopţii, Ceauşescu a trecut la odihnă. Ea a ieşit frecvent şi s-a informat de la Postelnicu, Milea. A vorbit cu Milea la telefon, să trimită o echipă să filmeze ce au făcut huliganii în Piaţa Universităţii, pentru că apoi se va face curăţenie. Milea n-a dormit, era foarte afectat. Pe la 6 Hîrjeu s-a dus pînă acasă, a revenit după ½ oră – şi-a adus un termos cu cafea. M-am dus şi eu acasă şi am revenit la ½ oră. M-am dus la Milea, era frămîntat, a spus că nu ştiu cum o să iasă şi că nu e bine”.

Într-adevăr. Nu era bine, nici pentru manifestanţi, nici pentru cei asediaţi în clădirea CC-ului. În cursul serii, ”la ora 20, au venit doi ofiţeri cu nişte liste cu nume, erau liste cu cei arestaţi, apoi Elena a spus că sînt derbedei cei de pe listă”, îşi aminteşte Herjeu, secretarul personal al lui Ceauşescu. Atît Herjeu cît şi Manea observau că, spre deosebire de militari, securiştii nu se prezentau, nu-şi spuneau numele: ”ei aveau lumea lor”...

Obosit şi tulburat, dictatorul ar fi vrut să meargă acasă, dar ce a auzit l-a tulburat şi mai tare: ”Bălaşa i-a spus că cea mai sigură zonă este CC-ul, atunci a luat hotărîrea să rămînă la CC. După aia au venit copiii şi bucătarul şi au luat masa împreună”. E vorba de Zoe şi Valentin, Nicu, fiul favorit, aflîndu-se la Sibiu. Cu o zi în urmă, pe 21 decembrie, acesta ”a dat telefon de cîteva ori şi a vorbit cu maică-sa. Elena l-a întrebat pe Postelnicu sau Vlad dacă-i cazul să trimită ceva ajutoare la Sibiu”.

Ceauşescu nu putea adormi, nici după cina în familie. ”Pe la ora 10-10,30 i-a mai chemat odată pe Dincă, Vlad, Milea, Postelnicu, i-au spus că problemele s-au rezolvat, apoi Ceauşescu s-a retras pe la ora 2. S-a făcut linişte”. Dar nu întrutotul. Pe tot parcursul nopţii, Elena a mai ieşit de cîteva ori şi a dat telefoane, vorbind pe rînd cu cei patru, pentru a se asigura că totul e într-adevăr în regulă. A primit asigurări că aşa era, dar nu era adevîrat – adevărul nu-l întrezăreau nici cei întrebaţi. Adevărul e că răbdarea românilor, care durase 45 de ani, luase sfîrşit.

În acele împrejurări, cele două ”umbre” ale lui Ceauşescu, şeful său de cabinet Manea şi secretarul personal Herjeu s-au retras şi ei de pe scena unei nopţi albe, să se odihnească. Herjeu îşi amintea: ”M-am înţeles cu Manea, eu am ieşit pe la 3 noaptea, l-am zărit pe coridor pe Milea: era dezordonat, cu hainele pătate cu motorină, murdar, mi-a spus măi băiete, să fii fericit că nu ai văzut ce am văzut eu şi că mîine o luăm de la capăt. Dimineaţa la 5 am plecat acasă cu o maşină de la Direcţia V-a, am stat ¾ oră, am revenit: deja Vlad şi Postelnicu îl aşteptau să iasă pe Ceauşescu. A ieşit ea prima, i-au spus că se adună oamenii la fabrici, la guri de metrou. A ieşit şi el dezordonat, în halat, a spus să se dea cu gaze lacrimogene, să se scoată gărzile patriotice, apoi a intrat înăuntru cu Milea, care după cîteva minute a ieşit precipitat şi a plecat”.

Ministrul Apărării nu dormise deloc. Manea încercase în cîteva rînduri să-i ţină de urît, cît şi să-şi liniştească propriile temeri: ”Milea n-a dormit, era foarte afectat. M-am dus la el, era frămîntat, a spus că nu ştiu cum o să iasă şi că nu e bine”. I se luase comanda armatei şi, rămas în cele din urmă singur într-un birou, sub presiunea ordinelor îndeplinite pînă atunci, ca şi a ameninţărilor lui Ceauşescu, avea să-şi curme viaţa o oră mai tîrziu.

Între timp, i se găsise înlocuitor. Herjeu povesteşte: ”La 7 am fost pus să-l chem pe Stănculescu. L-am găsit la spitalul militar, i-am spus, el a spus că nu poate să vină. I-am spus lui Ceauşescu, acesta a spus să-l chem atunci pe Ilie. Între timp au intrat Bobu, Dăscălescu, Dincă. Pentru că Ceauşescu a convocat o şedinţă a Biroului Permanent. A venit generalul Neagoe, a spus lui Elena că vin oamenii către centru. Ea a spus că asta-i contrarevoluţie şi trebuie reprimată şi l-a întrebat pe Neagoe: mă, voi sînteţi pregătiţi ? Acesta a răspuns: Da, avem arme. Apoi cîţiva din CpEx au fost trimişi să oprească oamenii. Eu pe la 8 m-am dus acasă, am luat familia şi am plecat la o mătuşă a unui coleg de facultate”.

În dimineaţa de 22 decembrie, Ceauşescu se prăbuşise psihic, părea că îmbătrînise brusc cu douăzeci de ani. ”Elena n-avea răbdare şi tot intra şi ieşea din birou. Cînd am plecat, toată lumea era în vreo şedinţă - aşa am putut pleca din birou. Am plecat fără să-mi iau paltonul. Postelnicu şi Vlad dormeau pe nişte scaune, întinse în noaptea aceea”.

”S-a dus Ceauşescu la geam şi s-a făcut alb la faţă”

Vînzoleala din jurul lui Ceauşescu se tot rarefia: după Herjeu, dădea bir cu fugiţii şi Bălaşa, unul din cei doi aghiotanţi ai lui Ceauşescu din Direcţia a V-a a Securităţii. Manea îşi aminteşte: ”la ora 8, Hîrjău, a spus că-l doare stomacul, a dispărut. Apoi a dispărut şi un aghiotant, Bălaşa. Ceauşescu a observat că nu-i Hîrjău. L-a chemat pe Postelnicu: să fie Hîrjău căutat, că-i alt trădător”.

Făcîndu-i curaj lui Ceauşescu, toţi apropiaţii lui căutau să se încurajeze pe sine. Nu-şi puteau imagina că liniştea de granit a regimului se sfărîmase în cîteva ceausuri. Lozincile străzii răzbăteau deja pînă la ei. Cu secretarul personal şi un aghiotant fugiţi, lui Ceauşescu i-a rămas alături doar şeful de cabinet Manea, care-şi amintea cu acurateţe, cinci ani mai tîrziu, ultimele ceasuri de putere ale dictatorului: ”La 7, 7 ½ a început din nou vînzoleala la cabinet. Veneau Dăscălescu, Dincă etc. A fost o scurtă şedinţă, fără stenogramă, a durat doar 10 minute. Eram informaţi că în fabrici şi uzine oamenii se adună şi vor să iasă în piaţă. S-au trimis membrii la intreprinderi, să nu se permită ieşirea. Dar nu toţi au executat. Veneau ştirile că s-au unit schimbul III cu I şi vin spre piaţă. Apoi la etajul VI, în biroul lui Pîrcălăbescu, s-a sinucis Milea. Ceauşescu l-a chemat pe Mitea (secretarul cu presa – n.n.) să conceapă o informaţie de presă, să fie transmisă la radio-TV, că trădătorul de Milea s-a sinucis. L-a trimis pe Curticeanu sus, să vadă ce-i.

S-a căutat înlocuitor pentru Milea. Mai întîi l-a căutat pe Ilie, fratele lui, dar nu a fost găsit. Apoi m-a pus să-l caut pe Stănculescu. A spus că şi-a rupt piciorul. Dar Ceauşescu a spus să vină aşa, cu picioare rupte. A venit cu piciorul bandajat, era către ora 11. în faţa mea i-a spus Ceauşescu să preia conducerea armatei, să-l cheme pe Voinea, comandamtul Armatei a I-a, pe generalul Eftimescu şi pe încă unul, să vină cu ei la el în birou. Cînd au venit toţi trei în faţa lui, i-a spus lui Stănculescu că preiei conducerea armatei şi cu nici un preţ să nu intre nimeni în piaţă, să folosiţi orice mijloace. Dar armata deja fraternizase cu demonstranţii şi începeau să pătrundă în piaţă, doi cîte doi. I-am spus atunci lui Ceauşescu şi i-a chemat din nou pe cei trei. S-a prezentat doar Eftimescu, care a spus că situaţia nu se mai poate stăpîni, armata a fraternizat cu demonstranţii.

S-a dus Ceauşescu la geam, a văzut că erau deja peste o sută în piaţă, s-a făcut alb la faţă, a spus să adun hîrtiile de pe birou. Le-am încuiat în fişet. L-a chemat pe Dăscălescu, Bobu, Manea Mănescu, care au răspîndit fluturaşi cu chemare la calm, ordonate de Vlad şi Postelnicu. Dăscălescu a spus că numai dumneavoastră îi mai puteţi potoli. Ceauşescu a spus să i se aducă o portavoce. Aghiotantul Tălpeanu a adus. A ieşit el pe balcon, cu Bobu, Dăscălescu. Ea n-a ieşit. Au început huiduieli, fluerături, s-au aruncat cu pietre. O piatră a spart geamul. Ea s-a speriat, a strigat Nicule, Nicule, hai! Nu ştiu cine a chemat elicopterele, dar unul a aterizat pe acoperiş. El a plecat, eu mi-am luat paltonul să plec. M-a oprit un revoluţionar...”.

”Mii de cărţi cu dedicaţie către Ceauşescu mi-au trecut prin mînă”

La cinci ani de la acele întîmplări, în 1994, cînd unii dintre cei care îi sădiseră şi cultivaseră lui Nicolae Ceauşescu neţărmirita, orbitoarea şi patologica dragoste de sine, iar acum îl înjurau şi îi cercetau crimele, Constantin Manea, şeful său de cabinet, privea înapoi cu oarecare mirare: ”Mii de cărţi cu dedicaţie către Ceauşescu mi-au trecut prin mînă, de la toată floarea culturii româneşti, în frunte cu Arghezi. Apoi, osanale din străinătate. Toate astea i-au alimentat încrederea în supraaprecierea proprie, deci cultul personalităţii. Şi eu l-am venerat pe Ceauşescu pentru calităţile lui şi am suferit pentru defectele sale, pentru că le vedeam şi eu”. Pînă la urmă, singurul care nu s-a dezis de Nicolae Ceauşescu şi i-a rămas credincios pînă la capăt a fost numai Constantin Manea, fostul ucenic ceferist din Brăila şi şeful său de cabinet vreme de aproape trei decenii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici