Un student şi-a dat licenţa în spital, apoi a fost operat pe creier din cauza unei tumori de 9 cm

Un student în vârstă de 22 de ani, specializat în Inginerie Electrică, Energie şi Informatică Aplicată, şi-a dat licenţa la Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, apoi a fost operat din cauza unei tumori de 9 cm pe creier. Din tânărul dezinhibat, după operaţie el a devenit morocănos.

6235 afișări
Imaginea articolului Un student şi-a dat licenţa în spital, apoi a fost operat pe creier din cauza unei tumori de 9 cm

Studentul Carlo Felix Adam a simţit dureri foarte mari de cap şi a venit la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi.

„S-au manifestat dureri în zona ochilor. Simţeam că se umflă ca cepele. După, a înaintat durerea către zona cervicală. Aveam stări de greaţă în timpul somnului. Am aflat că sufăr de o tumoare pe creier. Vedeam tulbure înainte. Acum văd bine. M-am stresat foarte tare”, spune tânărul specializat în Inginerie Electrică, Energie şi Informatică Aplicată.

Medicii Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi au descoperit că tânărul are o tumoare de 9 centimetri.

„E un caz complex al unui tânăr student. De câteva luni prezinta tulburări de comportament şi accentuarea durerilor de cap, motiv pentru care s-a prezentat în serviciul nostru pentru diagnostic şi tratament. În urma explorărilor de imagistică de înaltă performanţă, respectiv rezonanţă magnetică nucleară, s-a descoperit o tumoare la nivelul creierului. O tumoare de nouă centimetri în diametru care invada vase importante la nivelul creierului şi zone din creier care îi dădeau simptomatologia respectivă, şi anume lobii frontali”, spune conf. univ. dr. Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgenţă „prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi.

Tumoarea, cu un diametru de 9 cm, reprezenta o ameninţare serioasă pentru viaţa tânărului, astfel că s-a luat decizia intervenţiei chirurgicale. În ciuda stresului pe care l-a resimţit, tânărul şi-a susţinut examenul de licenţă chiar de pe patul de spital, iar apoi a fost supus intervenţiei chirurgicale care i-a salvat viaţa ca prin miracol.

„Supus unor investigaţii laborioase, inclusiv unui tratament de închidere a vaselor preoperatorii care ţineau acea tumoare, ceea ce noi numim embolizare preoperatorie, ulterior a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Am realizat o rezecţie totală a acestei tumori, fiind o tumoare benignă. Pacientul este bine în momentul de faţă, urmează câteva zile de recuperare şi se va reintegra social în siguranţă”, mai spune managerul spitalului.

Acum, tânărul numeşte medicii săi eroi şi le mulţumeşte pentru salvarea sa.

„Vă mulţumesc! Eroi de sacrificiu! Să nu renunţe niciodată la visele lor. Vă mulţumesc!”, le-a transmis Carlo Felix Adam medicilor care l-au salvat.

În prezent, tânărul student se află în perioada de recuperare şi se simte bine.

„Ceea ce este interesant la acest caz e că înainte de operaţie pacientul avea un sindrom de lob frontal, ceea ce noi numim generic sindrom de lob frontal, adică era dezinhibat, o persoană veselă, după intervenţia chirurgicală a revenit la normal şi acum are o reacţie cumva... ca să citez mesajul pe care mi l-a trimis echipa mea portoperator, este morocănos, în sensul în care începe să vadă realitatea aşa cum este”, arată medicul Lucian Eva.

Experienţa impresionantă a lui Carlo Felix Adam serveşte drept inspiraţie pentru mulţi alţi tineri care se confruntă cu provocări medicale.

„Sunt din ce în ce mai mulţi tineri cu probleme şi cu tumori, am mai spus acest lucru. Acest lucru este probabil datorat unei vieţi stresante, utilizării tehnologiei şi mă refer la telefoanele mobile. Faptul că au o viaţă dezorganizată îi face să se adapteze mai greu stresului. Mai mult decât atât, şi posibilităţile de explorare imagistică astăzi sunt mult mai uşor accesibile decât acum câţiva ani şi atunci aceste leziuni sunt depistate mult mai uşor. Uneori în faze incipiente şi pot fi tratate şi vindecate, uneori în faze avansate care pot fi tratate sau parţial tratate în funcţie de tipul de patologie”, explică medicul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici