14 persoane reţinute în cazul de contrabandă cu parfumuri şi ţigări

Procurorii DIICOT au reţinut 14 persoane în cazul de contrabandă cu parfumuri şi ţigări în care au fost puşi sub acuzare şi doi funcţionari vamali, acestea urmând să fie prezentate Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, potrivit unor surse judiciare.

420 afișări
Imaginea articolului 14 persoane reţinute în cazul de contrabandă cu parfumuri şi ţigări

14 persoane reţinute în cazul de contrabandă cu parfumuri şi ţigări (Imagine: Cristi Vatavu/Arhiva Mediafax Foto)

Cele 14 persoane au fost reţinute în urma audierilor care au s-au desfăşurat în noaptea de joi spre vineri.

Cei reţinuţi vor fi duşi în cursul zilei de vineri la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, conform surselor citate.

În acest caz au fost puse sub acuzare 17 persoane, dintre două sunt funcţionari vamali, iar una are funcţia de comisar vamal.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române, au efectuat, joi, un număr de 30 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Oradea, Sibiu, Călăraşi şi a municipiului Bucureşti.

Anchetatorii au stabilit că, în 2009, Vurgun Vedat, cetăţean olandez de origine turcă, Kutlu Metin, cetăţean turc şi Mihai Lambadarie, au constituit pe teritoriul României un grup infracţional organizat, specializat în introducerea în ţară de parfumuri de lux şi ţigări de contrabandă, prin folosirea la autoritatea vamală de documente nereale, ulterior bunurile fiind valorificate ilegal în ţară sau în străinătate.

La intrarea în ţară, mărfurile erau declarate în tranzit, formalităţile vamale fiind efectuate la un birou vamal de interior, unde erau prezentate documente ale unor societăţi comerciale tip fantomă, care figurau ca beneficiari ai importurilor. Mărfurile erau apoi depozitate în spaţii puse la dispoziţie de către alţi membri ai grupării.

Din cercetări a rezultat că gruparea care acţiona în România era parte a unui alt grup infracţional organizat, având ramificaţii internaţionale, specializat în contrabanda cu parfumuri şi ţigarete dinspre spaţiul asiatic către ţări din Uniunea Europeană, coordonat de Alibeyogullari Vahdet, cetăţean olandez de origine turcă.

Acesta din urmă coordona şi activitatea segmentului românesc al reţelei desfăşurată pe teritoriul Belgiei sau Olandei, stabilea comenzile de mărfuri din China sau Turcia şi porturile maritime de descărcare a containerelor, modalitatea de încărcare a mărfurilor în camioane şi ruta de transport pe teritoriul european până la destinaţia finală.

Vurgun Vedat, Kutlu Metin, Lambadarie Mihai şi Alibeyogullari Vahdet au cooptat în cadrul grupului şi alţi membri, responsabili de atragerea unor persoane influente în mediul autorităţilor vamale şi funcţionarilor vamali, în vederea facilitării introducerii mărfurilor în ţară, întocmirii documentelor de tranzit şi import fără efectuarea controlului fizic al mărfurilor şi livrării intracomunitare în baza unor documente fictive, fără efectuarea controlului vamal.

Astfel, la grupul infracţional au aderat şi învinuiţii Dobre Cosmin Marin, Bratu Ovidiu Filip, Şitoianu Dan, Grosu Eugen, Balamaci Dan, Doncu Mircea Ninel, Niculescu Gabriel Mihai, Ganea Florin, Petrescu Mihai, Căpuşan Radu Dan, Odev Mustafa, Ghiuriş Pavel şi Gocan Gabriel.

În perioada august 2009 - martie 2010, au fost introduse în România, în această manieră, patru containere conţinând parfumuri de lux contrafăcute, de diverse mărci, în scopul livrării ulterioare către state din cadrul Uniunii Europene.

În cursul lunii august 2009, membrii grupării au introdus în ţară, prin portul Constanţa Sud- Agigea, un container în care au fost găsite 43.264 de flacoane de parfumuri contrafăcute sub mărcile Jean Paul Gaultier şi Hugo Boss, deşi în declaraţia vamală de import figurau înscrise 420 de cartoane de manechine din plastic.

În 8 octombrie 2009, în urma cooperării cu autorităţile maghiare, acestea au oprit pentru control un camion aparţinând firmei lui Kutlu Metin, urmarea controlului fizic fiind identificate 44.871 flacoane de parfumuri contrafăcute, mărcile Dolce&Gabbana, Chanel, Dior, Givenchy, Gucci, Guerlain, Hugo Boss, J.P. Gaultier, Kenzo, Lacoste, Lancôme, Prada, Versace, Yves Saint Laurent, deşi în declaraţia vamală de import marfa înscrisă era mobilier.

În 14 noiembrie 2009, autorităţile bulgare au reţinut un transport din Turcia, având ca beneficiar o firmă a lui Vurgun Verdat, fiind identificate 50.987 flacoane de parfumuri contrafăcute, disimulate prin metoda "capac".

Ulterior, în 13 ianuarie 2010, gruparea a introdus în România, prin PTF Giurgiu Rurier, cu un autocamion aparţinând firmei învinuitului Kutlu Metin, cantitatea de 52.882 recipiente de parfum, ambalate în cutii metalice inscripţionate fără drept cu însemne ale unor mărci protejate - Dolce&Gabbana, Diesel, Dior, Givenchy, Gucci, Guerlain, Hugo Boss, J.P. Gaultier, Kenzo, Lacoste, Lancôme, Prada, Versace, Yves Saint Laurent.

Parfumurile erau ascunse prin metoda "capac" printre mărfuri declarate la vamă.

Un alt transport ilegal a fost depistat la data de 04.02.2010, în PTF Borş, unde au fost descoperiţi 26 de paleţi conţinând 49.498 recipiente de parfumuri de diferite mărci - Lacoste, Lancôme, Dior, Giorgio Armani, Paco Rabanne, Cacharel, Chanel, Thierry Mugler, Hugo Boss, Yssey Miyake.

Valoarea de piaţă a parfumurilor este de aproximativ 8.000.000 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici