Ministerul Sănătății organizează duminică, 16 noiembrie 2025, concursul național de admitere în rezidențiat pe loc și pe post, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.
Examenul se va desfășura simultan în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Potrivit datelor transmise de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București , la nivel național s-au înscris 10.147 de candidați, care vor concura pentru 5.079 de locuri și 295 de posturi.
În centrul universitar București sunt înregistrați cei mai mulți participanți: 3.881 de candidați, adică peste 37% din total.
Dintre aceștia, 2.678 s-au înscris pentru domeniul medicină, 809 pentru medicină dentară și 394 pentru farmacie. La nivel național, domeniul medicină atrage 6.956 de candidați pentru 4.354 de locuri, medicină dentară are 1.950 de înscriși pentru 464 de locuri, iar farmacie 1.241 de candidați pentru 261 de locuri.
Rectorul UMF „Carol Davila”, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, afirmă că examenul de rezidențiat este „principala poartă de intrare în marea familie a specialiștilor în sănătate”.
Concursul se va derula sub forma unui test-grilă de 200 de întrebări, cu durată de 4 ore.
Candidații pot intra în sălile de examen de la ora 8:30, testarea urmând să înceapă la ora 10:00. După finalizarea probei și o pauză de 15 minute, va începe corectura în săli.
Contestațiile pot fi depuse în maximum 24 de ore, iar răspunsurile vor fi comunicate în termen de 48 de ore.
Punctajul minim de promovare este de 60%.
Cele mai multe locuri rămân la medicina de familie: 641 în 2025, față de 555 în 2024. În top urmează: medicină internă (190), cardiologie (189), chirurgie generală (181) și ATI (180).
Cele mai puține locuri sunt la neurologie pediatrică (5), medicină sportivă (6), expertiza capacității de muncă (11), cardiologie pediatrică (12) și medicină nucleară (17).