20 de persoane reţinute în urma descinderilor la Depoul de Locomotive Timişoara

Douăzeci de persoane au fost reţinute până joi seara în cazul furtului de motorină din Depoul de Locomotive Timişoara, alte 24 de persoane fiind în continuare audiate, printre acestea numărându-se şi cei din conducerea unităţii, dar şi liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotive Timişoara.

1338 afișări
Imaginea articolului 20 de persoane reţinute în urma descinderilor la Depoul de Locomotive Timişoara

20 de persoane reţinute în urma descinderilor la Depoul de Locomotive Timişoara

Potrivit procurorilor DIICOT, până joi seara au fost emise mandate de reţinere pe 24 de ore pe numele a 20 de persoane, alte 24 fiind în continuare audiate în cazul furtului de motorină din Depoul de Lomotive Timişoara, , transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform surselor citate, printre cei audiaţi se numără şeful unităţii, adjunctul său, contabila şefă, gestionarul şef, dar şi liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotive Timişoara, Ioan Boloş.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, procurorii împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Transporturi au efectuat, joi, 47 de percheziţii în Timiş şi Caraş-Severin, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual şi uz de fals.

"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2010 şi până în prezent, la nivelul Depoului de Locomotive Timişoara, s-a constituit şi a acţionat un grup infracţional organizat, având ca scop însuşirea şi sustragerea combustibilului din gestiune, în baza unui plan infracţional foarte bine conceput, cu roluri clar definite pentru fiecare dintre membrii grupării. Grupul infracţional organizat s-a constituit în jurul persoanelor cu atribuţii de conducere, organizare şi control din cadrul Depoului de Locomotive Timişoara, respectiv şeful unităţii, adjunctul şefului de unitate, contabila şefă, gestionarul şef, şi liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotive Timişoara, suspecţii având sarcini şi roluri clar definite în cadrul grupării”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, suspecţii au pus la punct o metodă de sustragere a unor cantităţi "uriaşe” de motorină, cu ajutorul majorităţii angajaţilor Depoului de Locomotive Timişoara.

Conform DIICOT, la grupul infracţional constituit piramidal au aderat administratorul unei societăţi comerciale ce funcţionează ”clandestin” lângă rezervoarele principale ale Depoului de Locomotive Timişoara, precum şi alte două persoane care aveau rolul de a valorifica combustibilul sustras.

"Activitatea infracţională era gândită foarte laborios şi pusă la punct în cel mai mic detaliu, membrii grupului evidenţiind în documentele unităţii consumuri de combustibil mai mari decât cele reale, făcând astfel posibilă, însuşirea şi sustragerea surplusului rămas în gestiune. Totodată, în activitatea infracţională au fost atraşi şi au contribuit şi angajaţii laboratorului de determinări fizico-chimice din cadrul Depoul de Locomotive Timişoara, prin utilizarea unor formule de calcul fictive în buletinele de analiză care permiteau producerea surplusurilor în gestiune”, spun cei de la DIICOT.

Ulterior, pentru corelarea acestor cifre cu cantităţile alimentate şi cele menţionate în documentele justificative, gestionarul şef al Depoului de Locomotive Timişoara consemna în registrele aferente cifre nereale ale cantităţilor de motorină alimentate în timp ce primitor-distribuitorii din subordinea sa foloseau pentru consemnarea cantităţilor alimentate foi volante, astfel încât să poată fi reglate ulterior cifrele în registrul înseriat, aşa cum prevede procedura de alimentare.

"S-a reţinut, totodată, că un alt suspect, în calitate de şef depou, avea obligaţia de a verifica zilnic înscrisurile existente în registrele de activitate, de a organiza inventarierile decadale, de a verifica integral înregistrările instalaţiilor ICL, CEL IVSM, Deuta şi benzile de vitezometru şi de a participa în comisiile tehnice de constatare şi tratare a deficienţelor de material rulant. Contrar acestor îndatoriri, suspectul, cu scopul de a facilita activitatea infracţională, în mod voit nu şi-a îndeplinit aceste atribuţii”, mai spun procurorii DIICOT.

Deasemenea, o altă suspectă, adjunct al şefului de depou, responsabilă de exploatarea şi întreţinerea locomotivelor, viza foile de parcurs întocmite în fals de către mecanicii de locomotivă în care erau menţionate cantităţile de motorină livrate şi consumate, fără să ia măsuri de eficientizare a consumului şi de reducere a pierderilor. Totodată, suspecta avea un rol determinant în planificarea în ture a mecanicilor implicaţi în activitatea infracţională.

"În raport de această fază a activităţii infracţionale, un rol marcant în interiorul grupului infracţional organizat l-a avut liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotive Timişoara. Suspectul a sprijinit sustragerile de combustibil, prin exercitarea de constrângeri şi intimidări la adresa organelor de control din cadrul Regionalei CFR Timişoara în cazurile în care aceştia constatau nereguli cu privire la consumurile nejustificate de motorină. Totodată, în schimbul sprijinirii activităţii infracţionale, suspectul primea lunar de la fiecare mecanic de locomotivă înscris în sindicat sume cuprinse între 50-100 euro, provenite din valorificarea combustibilului sustras. În funcţie de persoanele agreate, liderul sindical, prin intermediul şefului de tură şi a revizorului, a coordonat şi planificat programul mecanicilor de locomotive, în vederea săvârşiri sustragerilor.Prin natura funcţiei, suspectul lăsa să se înţeleagă atât mecanicilor de locomotive cât şi membrilor din conducerea depoului că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători Bucureşti”, mai arată procurorii DIICOT.

De asemenea, activitatea grupului a fost sprijinită de către un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare Timişoara.

Valorificarea combustibilului se realiza în mai multe moduri. Astfel, cu ajutorul reprezentantului firmei care funcţiona clandestin lângă rezervoarele principale ale Depoului de Locomotive Timişoara, cantitatea de motorină era livrată direct din rezervoarele Depoului printr-un furtun, cât şi prin intermediul unor conducte subterane care fac legătura între rezervoarele depoului şi o pompă de alimentare tip PECO aflată în spaţiul aparţinând CFR.

O altă modalitate de valorificare a surplusului de motorină se desfăşura prin intermediul angajaţilor depoului care scoteau motorina cu autoturismele personale, în acest sens fiind elocvente prinderile în flagrant realizate pe parcursul cercetărilor.

Un număr de 44 de suspecţi au fost duşi la audieri în urma percheziţiilor.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 3.997.068 lei lei.

De asemenea, în casele liderilor grupării, dar şi în birourile acestora, procurorii DIICOT au descoperit sume importante de bani, în lei şi valută.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici