2009 - An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la iniţiativa Patriarhului Daniel, în şedinţa de luni, a proclamat anul 2009 ca An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni în Patriarhia Română.

34 afișări
Imaginea articolului 2009 - An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare

Patriarhul Daniel (Imagine: Mediafax Foto)

Programul manifestărilor - elaborat de Cancelaria Sfântului Sinod şi care se va desfăşura atât la nivelul Patriarhiei Române, cât şi al Eparhiilor din ţară şi străinătate - cuprinde conferinţe teologice şi pastoral-misionare, simpozioane ştiinţifice, seri duhovniceşti, proiecte editoriale, pelerinaje în provincia Capadocia (Turcia) etc.

Scopul manifestărilor este de a evidenţia contribuţia Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni la definirea şi apărarea învăţăturii de credinţă, la dezvoltarea tâlcuirii Sfintei Scripturi, la îmbogăţirea tezaurului liturgic şi canonic, aportul la dezvoltarea vieţii monahale, ca exemplu pentru lucrarea pastoral-misionară şi social-filantropică actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

În acelaşi timp, prin prezentarea unor manuscrise cuprinzând opera lor tradusă în limba română, ediţii tipărite ale operei lor în limba română, contribuţii ale teologilor ortodocşi români la studierea vieţii şi operei acestora etc. se urmăreşte sublinierea prezenţei Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române.

Un moment important al manifestărilor îl va constitui publicarea operei integrale a Sfântului Vasile cel Mare în cadrul noii serii a Colecţiei Părinţi şi Scriitori bisericeşti (PSB), precum şi a unei serii de studii, articole şi texte liturgice privitoare la Sfinţii Capadocieni.

În ultima parte a anului 2009, va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod consacrată Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni şi va fi organizată o expoziţie tematică (icoane şi cărţi) la Palatul Patriarhiei din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici