34 de percheziţii în Bucureşti şi 6 judeţe privind contrafacerea de telefoane mobile

Poliţiştii fac joi dimineaţă 34 de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, la sediile unor firme care aparţin mai multor persoane suspectate de contrabandă cu telefoane mobile contrafăcute, 20 de persoane fiind duse la audieri.

142 afișări
Imaginea articolului 34 de percheziţii în Bucureşti şi 6 judeţe privind contrafacerea de telefoane mobile

34 de percheziţii în Bucureşti şi 6 judeţe privind contrafacerea de telefoane mobile (Imagine: Liviu Maftei/Arhiva Mediafax Foto)

Cele 20 de persoane sunt suspectate că au importat şi comercializat telefoane mobile contrafăcute, provenite din China, informează Poliţia Română.

Percheziţiile au loc la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale situate pe raza mai multor localităţi din Bucureşti (1) şi din judeţele Timiş (10), Cluj (9), Arad (6), Galaţi (4), Alba (3), Ilfov (1) ce aparţin mai multor suspecţi de contrabandă cu telefoane mobile contrafăcute.

La acţiune participă poliţişti de la Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, sprijiniţi de cei din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Arad, Timiş, Cluj, Galaţi, Ilfov şi Bucureşti. Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi cu sprijinul DGIPI.

În fapt, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba s-a stabilit faptul că, în cursul anului 2011, o parte dintre suspecţi au efectuat, fără autorizaţie, importuri din China de componente de telefoane mobile contrafãcute, care purtau fãrã drept semne identice cu cele ale unei cunoscute mărci internaţionale de telefoane mobile, pe care ulterior le asamblau şi le comercializau prin intermediul celorlalţi suspecţi, către diferite persoane fizice şi juridice.

Pe baza mandatelor de aducere, 20 de suspecţi de săvârşirea infracţiunilor de contrafacere, punere în circulaţie de produse purtând o marcã identicã sau similarã cu o marcã înregistratã şi înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor vor fi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici