Absenteismul şcolar: 26.640 de alocaţii pentru susţinerea familiei au fost suspendate

Peste 26.000 de alocaţii pentru susţinerea familiei au fost suspendate în anul şcolar trecut din cauza absenţelor şcolare ale copiilor, iar pentru alte 27.972 de familii a fost diminuat acest drept, precizează Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială într-un răspuns solicitat de MEDIAFAX.

277 afișări
Imaginea articolului Absenteismul şcolar: 26.640 de alocaţii pentru susţinerea familiei au fost suspendate

Absenteismul şcolar: 26.640 de alocaţii pentru susţinerea familiei au fost suspendate (Imagine: Haaz Sandor/Mediafax Foto)

Potrivit Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), la nivel naţional se acordă 278.346 de alocaţii pentru susţinerea familiei.

Potrivit legislaţiei în vigoare, acordarea acestui drept este condiţionată de prezenţa copiilor la şcoală, absenteismul nemotivat putând duce la diminuarea sau chiar suspendarea acestei prestaţii sociale.

În răspunsul transmis agenţiei MEDIAFAX se arată că, în anul şcolar trecut, 26.640 de alocaţii suspendate, 12.141 fiind suspendate în semestrul I şi 14.499 în semestrul al II-lea. De asemenea, în anul şcolar 2011 - 2012, au fost diminuate alte 27.972 de astfel de alocaţii, 13.050 în primul semestru şi 14.922 în semestrul al doilea.

Potrivit prevederilor Legii 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, acest drept poate fi diminuat sau suspendat în cazul în care copiii absentează nemotivat de la şcoală.

Astfel, articolul 28 din lege prevede că în cazul în care se constată absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absentelor, respectiv cu câte 20 la sută pentru fiecare copil care înregistrează un număr de maximum zece absenţe şi cu câte 50 la sută pentru un număr de maximum 20 de absenţe.

În astfel de cazuri, diminuarea se aplică începând cu luna următoare celei în care s-a constatat neîndeplinirea condiţiei şi se menţine timp de trei luni.

Potrivit articolului 29 din aceeaşi lege, plata alocaţiei se suspendă în luna următoare celei în care se constată că un copil din familia beneficiară are peste 20 de absenţe nemotivate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici