Accident cumplit: Trei copii răniţi, dintre care unul grav, după impactul dintre două maşini şi un microbuz

Trei copii au fost răniţi după impactul dintre două autoturisme şi un microbuz produs, joi, în Oradea, judeţul Bihor. Unul dintre copii era în stare de inconştienţă când a fost transportat la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1350 afișări
Imaginea articolului Accident cumplit: Trei copii răniţi, dintre care unul grav, după impactul dintre două maşini şi un microbuz

Accident cumplit: Trei copii răniţi, dintre care unul grav, după impactul dintre două maşini şi un microbuz

Potrivit ISU Bihor, în cele trei autovehicule implicate în accident se aflau în total 10 persoane, între care şapte copii, iar în urma coliziunii trei dintre copii au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital.

”ISU Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Clujului din Oradea, în care au fost implicate trei autovehicule - două autoturisme şi un microbuz în care se aflau 10 persoane, din care şapte minori. (...) Din cele 10 persoane implicate în accident, trei copii au fost transportaţi la spital: o fetiţă, în vârstă de 7 ani, aflată în cod roşu medical, în stare de inconştienţă, intubată, un băiat în vârstă de 7 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral şi un hematom occipital, respectiv o minoră, în vârstă de 13 ani, care a suferit contuzii”, au declarat reprezentanţii ISU Bihor.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Fărcuţa, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că din primele informaţii rezultă că ar fi fost vorba despre o coliziune în lanţ, o tamponare din spate în care au fost implicate cel două autoturisme şi un microbuz.

Poliţiştii fac cercetări la faţa locului pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Taguri:
accident,
copil,
rănit

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici