ACCIDENT în care au fost implicate patru maşini, în comuna argeşeană Merişani. Circulaţie rutieră este oprită pe DN7C

Circulaţia rutieră este oprită, joi la prânz, pe DN7C, în comuna argeşeană Merişani, după un accident în care au fost implicate patru maşini. În urma impactului dintre acestea, o personă a fost rănită uşor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

504 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT în care au fost implicate patru maşini, în comuna argeşeană Merişani. Circulaţie rutieră este oprită pe DN7C

ACCIDENT în care au fost implicate patru maşini în comuna argeşeană Merişani. Circulaţie rutieră este oprită pe DN7C

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei, circulaţia rutieră este oprită pe DN7C, în satul Dobrogostea, comuna Merişani, judeţul Argeş, din cauza unui accident între patru autoturisme.

Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri pentru cercetări.

Centrul Infotrafic informa că o singură persoană a fost rănită uşor, însă ultimele informaţii furnizate de ISU Argeş arată că şase persoane au fost rănite, printre care şi doi copii.

Potrivit anchetatorilor, accidentul rutier a avut loc pe drumul care leagă Piteştiul de Curtea de Argeş.

Din primele informaţii, se pare că unul dintre şoferi nu a păstrat distanţa în trafic, provocând carambolul.

La scut timp după accident, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de la ISU şi Poliţie.

"Au fost trimise la locul solicitării două ambulanţe SMURD, un echipaj de descarcerare, un echipaj de la SAJ şi o autospecială cu apă şi spumă. Nu a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea victimelor din autoturisme", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Daniel Bădiţeanu.

Potrivit aceleiaşi surse, patru adulţi au fost transportaţi la spital, dintre care doi cu leziuni grave, iar doi copii au primit îngrijiri la faţa locului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici