ACCIDENT în lanţ pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti

Cinci autovehicule s-au tamponat, duminică seară, pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 23, în zona judeţului Giurgiu, din cauza nepăstrării distanţei regulamentare între maşini, în urma incidentului nefiind înregistrate victime.

665 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT în lanţ pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti

Cinci autovehicule s-au tamponat pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti

Potrivit şefului Poliţiei A 1, comisar şef Emilian Buican, la faţa locului s-au deplasat echipaje de Poliţie şi ambulanţe, iar maşinile implicate în accident au fost scoase de pe banda a doua a sensului de circulaţie Piteşti - Bucureşti, unde s-au ciocnit, fiind împinse pe banda de urgenţă.

"Tamponarea a avut loc pe sensul Piteşti - Bucureşti, calea 2 a A 1, la kilometrul 23, unde nepăstrarea distanţei de siguranţă faţă de maşina din faţă a avut drept consecinţă un incident în lanţ, cu cinci maşini, dar din fericire fără victime", a declarat şeful Poliţiei A1, comisar şef Emilian Buican.

Potrivit aceleiaşi surse, traficul rutier a fost blocat timp de câteva minute din cauza tamponării în lanţ, iar ulterior autovehiculele implicate au fost scoase pe banda de urgenţă.

"Nu este ceaţă, în zonă nu plouă, iar carosabilul este bun. Se fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut tamponarea, cel mai probabil, frâna unui şofer a avut drept consecinţă intrarea în coliziune a maşinilor din spate, ai căror conducători auto au fost surprinşi, în condiţiile în care distanţa dintre maşini a fost una care nu a putut permite evitarea coliziunii", a declarat şeful Poliţiei A 1, comisar şef Emilian Buican.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia pe calea 2 de rulare a Autostrăzii Bucureşti - Piteşti, dinspre judeţul Argeş înspre Capitală, în dreptul kilometrului 23, se desfăşoară îngreunat, sub supravegherea lucrătorilor de la Poliţia A1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici