Accident în lanţ pe DN 1, la intrarea în Ploieşti dinspre Braşov

Şapte autoturisme au fost implicate, vineri seară, într-un accident în lanţ petrecut pe DN 1, la intrarea în municipiul Ploieşti dinspre Braşov, din primele cercetări stabilindu-se că motivul producerii incidentului este neadaptarea vitezei în condiţii de vizibilitate redusă din cauza ceţii.

2 afişări
Imaginea articolului Accident în lanţ pe DN 1, la intrarea în Ploieşti dinspre Braşov

Accident în lanţ pe DN 1, la intrarea în Ploieşti dinspre Braşov

Potrivit martorilor oculari, vinovat de producerea accidentului se pare că a fi fost şoferul unei autoutilitare, un bărbat de 70 de ani, care se îndrepta spre Ploieşti şi care a intrat cu viteză în autoturismul care rula înaintea sa, dinspre Braşov către Ploieşti, împingându-l pe acesta în maşina din faţă.

În urma incidentului, şapte autoturisme au fost avariate, două persoane, rănite uşor, fiind transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Surse din Poliţia Prahova au declarat pentru MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut în jurul orei 17.45 la kilometrul 66 + 800 de metri al drumului, în condiţii de vizibilitate redusă din cauza ceţii şi că cele două persoane rănite sunt în afara oricărui pericol.

La ora transmiterii acestei ştiri, în zona incidentului traficul rutier se desfăşura cu dificultate, şoferii rulând cu o viteză medie de zece kilometri la oră, vizibilitatea fiind extrem de redusă din cauza ceţii dese.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici