Acord între partide privind justiţia. Gorghiu: Dragnea ar trebui să stea în afara mesei

Vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, referitor la propunerea preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind un acord între toate partidele pe legile justiţiei, că discuţia e binevenită, însă cu Liviu Dragnea în afara „mesei”, pentru a nu a „vicia procesul”.

694 afișări
Imaginea articolului Acord între partide privind justiţia. Gorghiu: Dragnea ar trebui să stea în afara mesei

Acord între partide privind justiţia. Gorghiu: Dragnea ar trebui să stea în afara mesei

„ Înţeleg că a trimis domnul Călin Popescu Tăriceanu acest material la toate partidele politice. Foarte bine că l-a trimis. E bine să circule orice fel de document dacă este întocmit cu bună credinţă. E binevenită discuţia legată de legile justiţiei, însă dacă una va spune la televizor domnul Tăriceanu şi în practică, în comisia aceea care se va organiza sau în comisia specială legată de legile justiţiei, alta vor face, tot nu ajungem la nimic. Vreau să văd de la domnul Tăriceanu disponibilitate pentru dialog pe toate recomandările Comisiei de la Veneţia. Nu spun că toate ar trebui implementate, dar măcar să putem să avem un dialog onest şi constructiv, să nu mă mai trezesc cu iniţiative din partea sa şi a domnului Dragnea legate de protocoale, băgate pe sub masă. Dacă vrem un dialog trebuie să îl facem aşezat, fără să ne suspectăm unii pe alţii că avem mize şi tot felul de interese legate de aceste modificări. Domnul Dragnea ar trebui să stea în afara acestei mese, pentru că, cu el la masă e viciat tot procesul”, a declarat Alina Gorghiu, în Parlament.

Liberalul a susţinut că sunt parlamentari în PSD cu care s-ar putea discuta constructiv despre tema legilor justiţiei.

„E vorba de personaj, PSD nu înseamnă Liviu Dragnea, cred că mai sunt oameni acolo care mai pot discuta despre justiţie constructiv. Dcaă domnul Dragnea ar fi extras din această ecuaţie, cred că se poate discuta într-un Parlament aşezat, un proces legislativ normal şi constructiv. E ultimul ceas. Dacă noi acum nu reuşim să luăm iniţiativa la care ne-a invitat preşedintele României, aceea de a ajunge la pace socială, la un dialog, nu ştiu dacă la un consens că e mai greu, dar măcar un cap de pod să ridicăm, altfel nu văd cum vom avea un început de an 2019 cu o preşedinţie a Consiliului de succes. Am dubii referitoare la capacitatea României şi a acestui Guvern de a gestiona preşedinţia Consiliului”, a adăugat Alina Gorghiu.

Întrebată dacă la întânirea cu toate partidele politice ar trebui discutată şi tema protocoalelor, senatorul PNL a spus că tema este irelevantă, însă „e de prost gust să revizuieşti toate protocoalele pentru a rezolva două”.

„Sunt multe teme importante, dar nerelevante pentru societate. Importante pentru PSD-ALDE. Nimeni nu a spus din partea PNL că ele nu trebuie declasificate. Am spus că vrem să vedem aceste protocoale, să vedem dacă au respectat textul Constituţiei. În măsura în care vreo prevedere din aceste protocoale va fi declarată ilegală, cu mare plăcere vom spune cu toţii că ceea ce s-a făcut în baza acelei prevederi este în neregulă. Până în acest moment eu văd că singurii care spun că aceste protocoale sunt ilegale sunt domnul Dragnea şi domnul Tăriceanu. Nu există o hotărâre a Înaltei Curţi care să spună că sunt ilegale şi că revizuim toate dosarele. Mi se pare de prost gust să te apuci acum să revizuieşti toate dosarele doar că să îţi rezolvi unul sau două care te interesează”, a conchis liberalul.

Despre propunerea ALDE de a pleca din funcţie toate persoanele care au semnat protocoale secrete, senatorul PNL a declarat că nu e necesar ca o persoană să plece din funcţie, protocoalele fiind legale în prezent.

„Adică îi propune domnului Dragnea să plece? Că a semnat şi dânsul când era ministru pe la dezvoltare. Reglajul e între PSD şi ALDE pe care eu nu îl mai înţeleg. Eu nu văd necesar ca cineva să îşi asume plecarea dintr-o funcţie sau alta că a semnat un protocol în limitele legii.Protocoalele în acest moment beneficiază de prezumţia de legalitate, Dacă se va dovedi că aceste protocoale sunt ilegale atunci evident că trebuie pus în discuţie buna credinţă a celot care le-au semnat”, a răspuns Alina Gorghiu.

Reprezentanţii ALDE au propus, miercuri, un acord partidelor parlamentare pentru asumarea mai mult prevederi, printre care se numără desecretizarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI şi instituţiile din justiţie, dar şi înfiinţarea unei Comisii independente pentru adevăr şi reconciliere.

Astfel, ALDE propune ca partidele parlamentare să semneze un acord, prin care să îşi asume următoarele prevederi:

„1. Desecretizarea, denunţarea şi abrogarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI şi instituţiile din sfera justiţiei (Înalta Curte, Curţi de Apel, Parchet General, DNA, CSM etc.), potrivit recomandării recentului raport al Comisiei de la Veneţia. Această recomandare trebuie transpusă într-un set de bune practici judiciare şi administrative care să facă efective atât repararea injustiţiei generată de protocoale, cât şi răspunderea judiciară a celor implicaţi în elaborarea şi punerea în operă a respectivelor înţelegeri oculte.

2. Retragerea neîntârziată din funcţiile ocupate în prezent în sistemul judiciar a tuturor celor care din 2009 şi până în 2016 au elaborat şi semnat protocoalele de colaborare secretă între SRI şi instituţiile din sfera justiţiei. Este indubitabil că semnatarii acestor protocoale, ca şi cei care i-au îndemnat să o facă, sunt cei care au exercitat în termeni reali o influenţă politică devastatoare asupra independenţei justiţiei.

3. Înfiinţarea unei ʺComisii independente pentru adevăr şi reconciliereʺ, care să includă specialişti de reputaţie internaţională şi care să investigheze, în afara oricăror interese partizane, cauzele care au dus la încheierea protocoalelor de colaborare între SRI şi instituţiile din sfera justiţiei, efectele pe care aceste protocoale le-au produs în plan judiciar, instituţional şi moral şi, pe cale de consecinţă, să facă propuneri pentru restabilirea independenţei justiţiei şi pentru sancţionarea celor responsabili de situarea ei într-o stare de dependenţă faţă de serviciile speciale şi de factorii politici care au comandat activitatea acestora.

4. Ministrul justiţiei va fi o persoană independentă politic şi de solidă reputaţie profesională, cel puţin până la restaurarea deplină a independenţei justiţiei şi eliberarea deplină a acesteia de sub controlul serviciilor speciale şi a factorilor politici care controlează serviciile.

5. Colaborare corectă, onestă şi întemeiată pe analiza unor fapte şi texte verificate cu instituţiile europene interesate din partea tuturor forţelor politice şi a reprezentanţilor instituţiilor din sfera justiţiei. Calitatea statului de drept în România este neîndoielnic o temă de dezbatere europeană şi de dialog cu Parlamentul European şi cu Comisia Europeană, inclusiv în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare. Politica penală a României este însă o materie de subsidiaritate, ce ţine exclusiv de competenţa Parlamentului şi, prin delegare, a Guvernului României. În măsura în care participă la dialog şi consultare cu instanţe abilitate europene, părţile se angajează să distingă mereu şi ferm între sfera domniei legii, supusă celei mai largi şi temeinice discuţii cu toţi partenerii interesaţi şi cea penală, ce trebuie să rămână un domeniu de reflecţie naţională.

6. Procesul de elaborare a normelor privitoare la organizarea justiţiei şi la legislaţia penală va încorpora pe viitor recomandările Comisiei de la Veneţia ori de câte ori acestea vor fi formulate în termeni academici riguroşi, în urma examinării, comparării şi evaluării unei pluralităţi de surse româneşti şi nu vor avea un caracter vădit politic. Depolitizarea justiţiei trebuie să includă şi recomandările primite din partea unor organisme europene, fie ele politice sau de specialitate”, se arată în propunerea ALDE de acord al partidelor parlamentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici