Acordarea indemnizaţiei în cazul unor tripleţi, discutată de instanţa supremă

Înalta Curte de Casţie şi Justiţie (ICCJ) dezbate, marţi, contestaţia Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Alba faţă de hotărârea judecătoarească prin care i s-a dat câştig de cauză unei mame care reclama statul că îi plăteşte indemnizaţie doar pentru un singur copil, deşi are tripleţi.

150 afișări
Imaginea articolului Acordarea indemnizaţiei în cazul unor tripleţi, discutată de instanţa supremă

Acordarea indemnizaţiei în cazul unor tripleţi, discutată de instanţa supremă (Imagine: Mediafax Foto)

Ionela Danciu din Aiud, judeţul Alba, a câştigat, în 9 octombrie, la un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială (DMPS) Alba, pe care o acţionase în judecată pentru că are tripleţi, dar primeşte indemnizaţie pentru un singur copil.

Marţi, zece mămici s-au adunat la instanţa supremă, ele obţinând pentru ora 13.00 autorizaţie de a protesta faţă de faptul că DMPS a contestat în instanţă un drept al lor. Autorizaţia de organizare a mitingului este pentru intervalul 13.00-16.00, începând cu ora 14.00 mămicile se vor deplasa către Guvern. la acest prostest sunt aşteptate aproximativ 50 de persoane.

Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Alba a făcut contestaţie în anulare împotriva deciziei la un alt complet de judecată. Concret, Direcţia a formulat, în 20 octombrie 2008, contestaţie în anulare, această acţiune fiind ultima cale extraordinară de atac pe care instituţia este nevoită s-o utilizeze.

Ionela Danciu, care a adus pe lume trei fetiţe în urmă cu un an şi zece luni, a dat în judecată Direcţia Muncii Alba din 2006, întrucât primise indemnizaţie doar pentru un singur copil.

În august 2008, ea a câştigat în primă fază procesul la Curtea de Apel Alba, care a admis excepţia de nelegalitate. Potrivit Legii 148/2006, modificată printr-o ordonanţă de Gurvern, mamele primesc indemnizaţie la fiecare naştere. Dar legea nu face nicio referire la mamele care la o singură naştere pot aduce pe lume doi-trei sau mai mulţi copii.

Direcţia Muncii Alba a atacat decizia Curţii de Apel Alba şi a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Însă instanţa supremă a respins recursul ca nefondat.

Astfel, femeia a cerut să i se dea retroactiv banii care le-ar fi revenit de drept celorlalte două fetiţe, suma ridicându-se la 288 de milioane de lei vechi. Potrivit statisticilor, în România 3.500 de femei nasc, anual, gemeni şi 1.500 tripleţi.

Între timp, DMPS a epuizat şi ultima cale de atac, instanţa supremă urmând să se pronunţe marţi irevocabil în acest caz.

Citeşte şi:

Deşi are tripleţi, primeşte indemnizaţie pentru un copil

Mama tripleţilor a câştigat procesul cu statul

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici