Activitatea firmei Protan, suspendată pentru şase luni

Activitatea firmei Protan a fost suspendată, miercuri, de către inspectorii Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului, pentru şase luni, aceasta fiind ultima sancţiune prevăzută de lege înainte de ridicarea autorizaţiei de funcţionare.

60 afișări
Imaginea articolului Activitatea firmei Protan, suspendată pentru şase luni

Activitatea firmei Protan, suspendată pentru şase luni

Firma Protan a ajuns în această situaţie pentru că nu a reuşit să-şi construiască o staţie de epurare a apelor reziduale până la termenul la care se angajase să o facă, în momentul în care i-a fost acordată o perioadă de tranziţie.

După mai multe avertismente şi amenzi, în urmă cu o lună, firma a fost notificată, fiindu-i pus în vedere că, dacă în termen de 30 de zile nu amenajează staţia de epurare, îi va fi suspendată activitatea pentru şase luni.

Biroul de presă al Ministerului Mediului a comunicat, miercuri, că dacă până în luna mai a anului viitor firma Protan nu realizează investiţia, îşi va pierde autorizaţia de mediu.

Ministrul Mediului, Attila Korodi, declara, în urmă cu aproape două luni, că Protan trebuie să pună în funcţiune, până la data de 30 septembrie, o staţie de epurare, iar dacă firma nu respectă termenul, autorităţile de mediu îi pot da un avertisment valabil o lună, timp în care firma poate funcţiona şi în care trebuie să se conformeze.

La începutul lunii octombrie, Garda de Mediu anunţa că la o zi de la expirarea termenului limită privind realizarea staţiei de epurare, comisarii au mers în control la Protan pentru a verifica îndeplinirea condiţiei, asumate de companie şi înscrisă chiar, ca etapă a perioadei de tranziţie, în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană.

"În urma verificărilor efectuate de Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Ilfov - în data de 1 octombrie 2008 la SC Protan SA Bucureşti -sucursala Popeşti Leordeni, s-a constatat că nu au fost executate lucrările rezultate în urma studiului de soluţie privind optimizarea epurării corespunzatoare a tuturor apelor uzate evacuate de pe amplasament", preciza un comunicat de presă al Gărzii de Mediu.

Astfel, comisarii au dispus atunci amendarea firmei cu 100.000 de lei, cerând totodată Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Bucureşti, autoritatea emitentă a autorizaţiei de funcţionare a Protan, să transmită companiei o notificare privind suspendarea autorizaţiei integrate de mediu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici