Actorul Dan Nuţu ameninţat cu o armă, pe autostrada Bucureşti-Piteşti

Actorul Dan Nuţu a fost implicat într-un incident care a avut loc, luni după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti, şoferul unui autoturism BMW fiind amendat de poliţişti după ce l-a ameninţat pe artist cu o armă.

2028 afișări
Imaginea articolului Actorul Dan Nuţu ameninţat cu o armă, pe autostrada Bucureşti-Piteşti

Actorul Dan Nuţu ameninţat cu o armă, pe autostrada Bucureşti-Piteşti (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit poliţiştilor, actorul Dan Nuţu se deplasa pe autostradă când şoferul unui autoturism BMW X5 a scos un pistol pe geam şi l-a ameninţat. Speriat, actorul a sunat la serviciul unic de urgenţă 112, iar şoferul BMW-ului a fost oprit de poliţişti, în dreptul kilometrului 36.

Poliţiştii au constatat că pistolul era cu gaze şi l-au amendat pe bărbat cu 500 de lei.

Actorul a declarat, pentru MEDIAFAX, că a început să fie urmărit de către BMW la kilometrul 54, în jurul orei 15.00. "Se juca cu mine de-a şoarecele cu pisica. Când mă depăşea el, când mă lăsa pe mine să îl depăşesc", spune Dan Nuţu. "Am văzut pe fereastra maşinii cum îşi încărca pistolul (...), iar la un moment dat am auzit un zgomot şi am crezut că a tras în spatele maşinii".

TITLURILE ZILEI

Născut în 1944, Dan Nuţu a jucat în numeroase filme precum "Ion: Blestemul pământului, blestemul iubiri" (1980) de Mircea Mureşan, "Tănase Scatiu (1976) de Dan Piţa, "Dincolo de nisipuri" (1973) de Radu Gabrea şi "Dimineţile unui băiat cuminte" (1966) de Andrei Blaier.

În 1979, actorul a emigrat în Statele Unite ale Americii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici