Prima pagină » Social » Administratorul unei firme bucureştene, cercetat de poliţişti pentru înşelăciune

Administratorul unei firme bucureştene, cercetat de poliţişti pentru înşelăciune

Administratorul unei firme bucureştene este acuzat că a folosit un contract falsificat pentru a obţine 190.000 de lei de la o primărie din judeţul Giurgiu, în baza căreia Judecătoria Giurgiu a dispus executarea silită a primăriei giurgiuvene.
31 mart. 2009, 13:55, Social

Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Giurgiu au probat activitatea infracţională a bucureşteanului Alexandru V., în vârstă de 50 ani. Acesta este acuzat că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Capitală, a încheiat, în anul 2004, un contract de execuţie a unor reparaţii la un pod din satul Podul Doamnei, iar doi ani mai târziu l-a modificat, menţionând în fals executarea unor lucrări de pietruire a drumului comunal.

El a solicitat unei primării din judeţul Giurgiu plata sumei de 190.000 de lei, fără ca aceste lucrări să fie executate.

Pentru a obţine banii, bucureşteanul s-a folosit de contract la Judecătoria Giurgiu, unde, la 30 octombrie 2008, s-a pronunţat o sentinţă civilă pentru executarea silită a primăriei respective.

Alexandru V. este cercetat de poliţişti în stare de libertate, pentru înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, fals în declaraţii şi uz de fals.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da