ADMITERE LICEU 2012 - Liceele la care s-a intrat cu media 3,78 sau 3,36

Rezultatele pentru REPARTIZARE LICEE 2012 au fost afişate, vineri, pe site-ul edu.ro. Admiterea liceu 2012 a fost computerizată, iar 150.219 de elevi au fost repartizaţi în licee. Cea mai mare medie de admitere la liceu a fost 10, însă au fost şi unităţi la care elevii au intrat cu medii ca 3,78 sau chiar 3,36.

3780 afișări
Imaginea articolului ADMITERE LICEU 2012 - Liceele la care s-a intrat cu media 3,78 sau 3,36

ADMITERE LICEU 2012 - Liceele la care s-a intrat cu media 3,78 sau 3,36 (Imagine: Liviu Chirica/Arhiva Mediafax Foto)

Rezultatele primei etape de repartizare computerizată în licee au fost afişate, vineri, pe site-ul admitere.edu.ro.

REZULTATE ADMITERE LICEU 2012 - REPARTIZAREA LA LICEE

Galaţi: Cea mai mare medie de admitere la liceu - 10, cea mai mică - 3,78

Cea mai mare medie de admitere în liceu în judeţul Galaţi a fost 10 şi s-a înregistrat la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din municipiul Galaţi, în timp ce media cea mai mică a fost 3,78, la Liceul Tehnologic "Ovid Caledoniu" din Tecuci.

După publicarea rezultatelor repartizării computerizate, 4.182 de elevi absolvenţi de gimnaziu au obţinut un loc la liceu, în timp ce 19 au rămas nerepartizaţi întrucât n-au făcut suficiente opţiuni.

Cea mai mare concurenţă la admiterea în liceu s-a înregistrat în acest an la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi, unde ultima medie la specializarea matematică-informatică a fost 10.

Anul trecut colegiul a ocupat locul al IV-lea într-un clasament naţional.

La polul opus, cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la Liceul Tehnologic "Ovid Caledoniu" din Tecuci, unde un elev a fost admis cu 3.78, Liceul "Anghel Saligny", unde s-a intrat cu media 3.80, Liceul din Pechea, 3.82, sau Liceul Industrial Tecuci - 3.85.

Pentru cea de-a doua etapă a repartizării în licee au rămas libere 914 locuri.

Sălaj: Cea mai mare medie de admitere - 10; cea mai mică -3,36

Cea mai mare medie de admitere în liceu în judeţul Sălaj a fost 10 şi s-a înregistrat la Colegiul Naţional "Silvania" din Zalău, în timp ce media cea mai mică a fost 3,36, la Liceul Tehnologic Nr.1 din Sîg, specializarea mecanică.

"În Sălaj, cei aproximativ 2.100 de absolvenţi ai şcolilor gimnaziale sălăjene, care au susţinut evaluarea naţională, au avut la dispoziţie locuri suficiente pentru a fi admişi la unităţile liceale din judeţ. Asta datorită faptului că numărul absolvenţilor este mai mic faţă de cele 2.604 locuri disponibile în licee. Ca urmare, toţi absolvenţii cursurilor gimnaziale au fost repartizaţi la licee. Cinci dintre ei, care au avut media 10, au fost repartizaţi la Colegiul Naţional «Silvania» din Zalău", a declarat, sâmbătă, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, Gheorghe Bancea.

Potrivit acestuia, la Colegiul Naţional "Silvania" din Zalău, care este cotat ca fiind printre cele mai bune unităţi de învăţământ liceal din judeţ, ultima medie de admitere a fost 8,47, la specializarea ştiinţele naturii, în timp ce la Colegiul Naţional "Simion Bărnuţiu" Şimleu Silvaniei - altă unitate de învăţământ bine cotată - ultima medie de admitere a fost 8,26, la specializarea economic.

Gheorghe Bancea a declarat că în judeţul Sălaj, cea mai mică medie de admitere a fost 3,36, la Liceul Tehnologic Nr.1 Sîg, specializarea mecanică. De asemenea, cu medii mici s-a intrat şi la Liceul Tehnologic Nr.1 Nuşfalău, 3, 51, la specializarea mecanică, la Liceul Tehnologic "Octavian Goga" din Jibou- 3,53, specializarea industrie textilă şi pielărie, dar şi la Colegiul Tehnic "Iuliu Maniu" din Şimleu Silvaniei - 3,72, la specializarea fabricarea produselor de lemn.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici