Agent de poliţie, rănit în timpul unei urmăriri după ce maşina în care se afla s-a răsturnat

Un agent de poliţie din cadrul IPJ Maramureş a fost rănit, joi, după ce autospeciala în care se afla, şi care era în urmărirea unei maşini suspecte, s-a răsturnat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

617 afișări
Imaginea articolului Agent de poliţie, rănit în timpul unei urmăriri după ce maşina în care se afla s-a răsturnat

Agent de poliţie rănit în timpul unei urmăriri, după ce maşina în care se afla s-a răsturnat

Potrivit unui comunicat al IPJ Maramureş transmis, joi, în autospecială mai erau doi poliţişti, care sunt în afara oricărui pericol.

„Pe DN18, între localităţile Berbeşti şi Vadu Izei, o autospecială a IPJ Maramures a fost implicată într-un accident rutier. Autospeciala în care se aflau trei agenţi de poliţie era în urmărirea unui autoturism care nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de poliţişti. Autospeciala a derapat la un moment dat, a ieşit în decor şi s-a răsturnat. Un agent de poliţie (femeie) a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ceilalţi doi colegi sunt în afara oricărui pericol", se arată în documentul citat.

Maşina care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost dată în urmărire.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici