Video Agricultorii au protestat astăzi în Capitală şi în alte 14 judeţe (Galerie Foto)

Protestatarii şi-au început marşul, miercuri dimineaţă, în jurul orei 11.00, cu aproximativ 30 de utilaje agricole, de la Autostrada Bucureşti - Piteşti spre Ministerul Economiei şi Finanţelor, pe traseul Bulevardul Iuliu Maniu, Apaca, Răzoare, Academia Militară.

167 afișări

Agricultorii au pichetat sediul Ministerului Economiei, apoi cinci dintre tractoare au plecat spre Ministerul Agriculturii, unde reprezentanţii sindicalişilor au depus un memoriu. De asemenea, câte un memoriu a fost depus şi la Parlament şi Guvern.

Agricultorii au cerut ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian să le rezolve problemele.

GALERIE FOTO

"Domnule Vosganian, am venit. Domnul Cioloş (ministrul Agriculturii - n.r.) ne-a trimis la dumneavoastră să ne rezolvaţi problemele", a declarat preşedintele Federaţiei Agrostar, Nicolae Ştefan, în debutul discursului din faţa sediului MEF.

Acesta a spus că întrega clasă politică trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru situaţia din agricultură, pentru "18 ani de minciună şi corupţie, în care produsele româneşti au fost vândute la cele mai proaste preţuri".

"Este un moment în care agricultorii au ieşit în stradă pentru că au ajuns la fundul sacului. Nu putem face agricultură fără subvenţii, preţul la motorină fiind ca pentru maşinile de lux", a mai spus Nicolae Ştefan.

Protestatarii au împrăştiat grâu în Piaţa Constituţiei, spunând că oricum este vândut la "un preţ de nimic", şi au adus cinci manechine care aveau lipite pe piept fotografii alb-negru cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, preşedintele Traian Băsescu, preşedintele PDL, Emil Boc, cel al PSD, Mircea Geoană, şi ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş.

Potrivit reprezentanţilor agricultorilor, manechinele care-i reprezintă pe Tăriceanu şi Vosganian sunt îndreptate spre Parlament, iar Cioloş şi Boc, spre Bruxelles, "semn că nu-i interesează agricultura românească".

"Tăriceanu se uită mai mult către Parlament, sperând ca parlamentarii să nu depună o moţiune de cenzură, prin care să-l destituie din funcţia de premier, Vosganian e legat ombilical de Tăriceanu şi, la fel, nu-l interesează soarta agriculturii, iar Cioloş este cu ochii aţintiţi spre Bruxelles, semn că nici pe acesta nu-l interesează agricultura românească", a declarat secretarul general al Federaţiei Agrostar, Tudor Dorobanţu.

Nicolae Ştefan a spus şi că, până nu li se vor rezolva problemele, agricultorii vor sta în stradă.

"Guvernul riscă să rămână fără alegeri la toamnă, vom recurge la boicotarea lor, având posibilitatea să mobilizăm mediul rural să nu vină la vot. De vină e clasa politică în ansamblu, nu doar actualul Guvern", a declarat preşedintele Agrostar.

Protestatarii au adus la mitingul din Piaţa Constituţiei şi pancarte pe care scria "În loc de integrare... jaf pe ogoare" sau "Statul românesc = sărăcie, decadenţă, fără sănătate, fără educaţie, fără ... speranţă".

În piaţă a venit şi fostul ministrul al Agriculturii, Ilie Sârbu, care a spus că partidul pe care îl reprezintă, PSD, va depune, luni, o moţiune simplă care cuprinde toate solicitările agricultorilor, inclusiv reducerea cu 50 la sută a preţului la motorină şi subvenţii de 7 milioane de lei vechi pentru fiecare agricultor, pentru culturile de toamnă.

"Noi susţinem protestul lor, revendicările lor sunt cuprinse şi în programul nostru de guvernare, program pe care l-am elaborat împreună cu sindicalişti din agricultură, iar revendicările lor se regăsesc, în majoritate, în moţiunea pe care o vom depune luni, moţiune care cred că va trece", a declarat fostul ministrul, care a adăugat că nu vrea să se interpreteze prezenţa sa în Piaţa Constituţiei, la protestul agricultorilor, ca o acţiune electorală.

Marşul a decurs normal, fără a perturba traficul, manifestaţii fiind asistaţi, pe tot traseul, de echipaje ale poliţiei.

Sindicalişti din agricultură au ieşit în stradă, cu utilaje agricole, şi 14 judeţe din ţară. Aceştia spun că vor recurge şi la blocarea marilor oraşe, a drumurilor naţionale şi a punctelor vamale, până când ţăranii şi fermierii vor beneficia de acelaşi preţ la motorină ca fermierii europeni.

Peste o sută de persoane, cu douăzeci de utilaje, participă, miercuri, la mitingul de protest al agricultorilor din Maramureş, fermierii ducând în faţa Prefecturii o basculantă încărcată cu bălegar.

Sute de agricultori din Covasna

au dus zeci de tractoare la protestele de miercuri din faţa Prefecturii, dar şi un sicriu cu cartofi, grâu şi lapte, spunând că au "înmormântat" agricultura, iar acţiuni similare ale fermierilor au loc şi la Cluj-Napoca şi Timişoara.

Agricultorii sunt nemulţumiţi de reducerea accizei la motorină cu 65 de bani pe litru pentru o cantitate de 48 de litri de motorină la hectar, după cum a decis Guvernul în iulie, şi cer Executivului iniţierea unui act normativ prin care producătorul agricol să beneficieze de o reducere cu 50 la sută a preţului la motorină.

Federaţia Agrostar şi Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), organizatorii acţiunilor de miercuri, sunt nemulţumite de decizia Guvernului, deoarece solicitarea producătorilor agricoli în negocierile purtate cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a fost de a reduce preţul la pompă al motorinei pentru agricultură cu 50 la sută.

Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a discutat, luni, cu Ministrul Economiei şi Finanţelor Varurajan Vosganian pe tema reducerii din nou a accizei la motorină folosită în agricultură, până la nivelul de 21 euro/tonă.

"Am avut ieri o discuţie cu ministrul Finanţelor, pentru a lua în discuţie cât mai rapid o reducere totală permisă de reglementările europene, până la 21 euro pe tonă, şi un mecanism de aplicare foarte clar. (...) Noi am prezentat soluţiile noastre şi sperăm că va veni iniţiativa din partea lor în perioada imediat următoare pentru a începe să lucrăm", a declarat marţi Cioloş.

El a adăugat că speră ca fermierii să beneficieze de noua reducere de anul viitor.

Acciza la motorină a fost majorată la 1 ianuarie cu 5,6 la sută, la 325 euro pe tonă, respectiv la 274,6 euro pe 1.000 de litri.

Guvernul a decis în luna iulie reducerea accizei la motorina folosită în agricultură cu 0,65 lei pe litru, pentru o cantitate de 48 de litri la hectar. Astfel, nivelul plătit de agricultori a ajuns la 80,97 euro pe 1.000 de litri, beneficiind de o reducere de 193,6 euro/1.000 de litri, potrivit hotărârii de Guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici