Agrostar vrea să-l dea în judecată pe Tabără şi susţine că protestele federaţiei nu sunt politice

Agrostar respinge afirmaţiile ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, potrivit cărora protestele federaţiei ar avea o motivaţie politică, şi ia în calcul acţionarea acestuia în instanţă.

109 afișări
Imaginea articolului Agrostar vrea să-l dea în judecată pe Tabără şi susţine că protestele federaţiei nu sunt politice

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

"Federaţia Agrostar a observat că întotdeauna când protestele au la bază revendicări justificate, singurul argument al domnului ministru Tabără, pentru că nu are soluţii, este că acţiunile au caracter politic", au declarat reprezentanţii federaţiei, care au adăugat că în cursul acestei săptămâni vor analiza stadiul acordării subvenţiilor în agricultură şi vor stabili următoarele acţiuni ale organizaţiei.

Tabără a afirmat vineri, într-un comunicat, că protestul crescătorilor de bovine şi taurine reprezintă "o acţiune programată politic de către federaţia Agrostar", idee pe care a reluat-o şi luni, într-o conferinţă de presă.

Federaţia îi solicită ministrului să prezinte dovezi că acţiunile de protest organizate au substrat politic şi să le ceară public scuze celor peste 50.000 de membri ai Agrostar, "care nu fac altceva decât să-şi ceară drepturile pe care le au ca agricultori ai Uniunii Europene".

Crescătorii de bovine au protestat de miercuri până vineri în Bucureşti, cerând, printre altele, majorarea subvenţiei pe cap de bovină, şi au ameninţat că, dacă nu le vor fi soluţionate cererile, vor organiza un miting de amploare şi vor bloca drumurile.

Ministrul a afirmat luni că manifestaţiile crescătorilor de animale nu sunt justificate.

"Eu aştept de la ei nu numai cereri legate de bani, ci şi organizarea lor interioară. A sta numai cu mâna întinsă către bugetul de stat nu e în regulă", a spus Tabără, care a adăugat că în controalele realizate la crescătorii de bovine au fost găsite animale lipsă şi "inexactităţi".

În replică, reprezentanţii federaţiei au afirmat că au propuneri de rezolvare la problemele cu care se confruntă agricultura, pe care le-au transmis Comisiei Prezidenţiale pentru Agricultură, întrucât ministrul Tabără "nu a avut niciodată soluţii".

Federaţia Agrostar a fost înfiinţată în 1990 şi are circa 50.000 de membri, prin mai mult de 150 de sindicate din toate ramurile agriculturii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici