„De ce nu s-a prezentat inculpata, a cerut să fie audiată?”, a întrebat preşedintele completului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe avocatul Alinei Bica, la termenul de marţi la care ar fi trebuit să se prezinte.
„Este vorba despre aceeaşi situaţie dovedită prin înscrisurile depuse la termenul iniţial. Pentru termenul de astăzi nu am primit înscrisuri. Nu este în sală, pentru că nu este deplasabilă”, a spus, în sala de judecată, apărătorul fostei şefe a DIICOT.
Totodată, magistratul a subliniat că, din câte a auzit, accidentul Alinei Bica nu a avut loc în Costa Rica, însă avocatul acesteia a explicat că nu are suficiente informaţii şi că tot ceea ce i s-a comunicat din partea clientei sale a depus la dosar.
Următorul termen a fost stabilit pentru data de 2 martie.
Procurorii o acuză pe Alina Bica, la data faptelor secretar de stat şi reprezentant al Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), ulterior procuror şef al DIICOT, de câte două fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.
Omul de afaceri Dorin Cocoş este judecat pentru două fapte de trafic de influenţă şi dare de mită, iar fiul acestuia Alin Cocoş, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită.
Procurorii DNA i-au trimis în judecată şi pe Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al lui Alinei Bica, persoană apropiată lui Alin Cocoş, pentru complicitate la luare de mită (două fapte), şi pe Adriean Videanu, la data faptelor acţionar la o societate comercială, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu şi în cote parţi egale cu acesta, un teren în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi din Snagov.
„Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Bica Alina Mihaela a dispus-o la data de 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi care a corespuns interesului inculpaţilor Cocoş Dorin şi Cocoş Alin, în legătură cu dosarul de despăgubire nr.22714/FFCC având ca obiect suma de 377.000.000 euro (dosarul lui Gheorghe Stelian, n.r.)”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Anchetatorii susţin că, pentru a ascunde provenienţa acestui teren, Ionuţ Mihăilescu, împreună cu Alin Cocoş, ar fi generat şi intermediat „tranzacţii nereale imobiliare succesive, folosindu-se de relaţii cu prieteni şi membrii de familie”.
Dorin Cocoş este acuzat că, în schimbul influenţei exercitate asupra Alinei Bica şi a altui membru al Comisiei Centrale a ANRP, ar fi pretins şi primit, în perioada de după 17 ianuarie 2011, de la Gheorghe Stelian, beneficiarul drepturilor litigioase, denunţător în cauză, suma de 10 milioane de euro, cu condiţia să-i asigure rezolvarea dosarului de despăgubire.
Citeşte şi: Cuplul care a supravieţuit accidentului aviatic din Rusia, după ce şi-a schimbat biletele de avion în ultimul moment
Citeşte şi: Ironia sorţii | Un WC înfundat a determinat un avion care avea 84 de instalatori la bord să se întoarcă din drum
Citeşte şi: Vlad Cosma lipseşte din ţară în mijlocul scandalului cu DNA. Ce dosare există pe numele fostului deputat PSD
Citeşte şi: Scandalul DNA: După ce premierul i-a cerut să vină mai repede în ţară, Tudorel Toader anunţă că joi va participa la şedinţa de Guvern/ Ce spune despre invitaţia la Cotroceni
Citeşte şi: Scandalul care zguduie din temelii DNA. 5 întrebări esenţiale care nu au primit răspunsuri concrete
Citeşte şi: Omul de afaceri Răzvan Alexe, martor în mai multe dosare de corupţie instrumentate de DNA Ploieşti: Nu l-am denunţat pe Ghiţă, am dat declaraţii care au fost romanţate la cererea lui Negulescu
Citeşte şi: Şeful DNA Ploieşti, despre stenograma discuţiei din sediul DNA dată publicităţii ca replică la acuzaţiile lui Vlad Cosma: Am vrut să vedeţi la ce suntem supuşi
Citeşte şi: Lucian Onea, şeful DNA Ploieşti, despre acuzaţia privind falsificări de probe pentru a fi plasate în altă anchetă: Nu au existat înţelegeri ilicite. Pe înregistrări e posibil să fie vocea mea