Ambasada României la Madrid le spune românilor care muncesc în Spania ce trebuie să facă de la 1 ianuarie

Ambasada României la Madrid le oferă informaţii utile românilor aflaţi la muncă în Spania sau care vor dori să se ducă în această ţară, în contextul liberalizării complete a pieţei muncii, de la 1 ianuarie 2014.

555 afișări
Imaginea articolului Ambasada României la Madrid le spune românilor care muncesc în Spania ce trebuie să facă de la 1 ianuarie

Ambasada României la Madrid le spune românilor care muncesc în Spania ce trebuie să facă de la 1 ianuarie

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Ambasada României în Spania atrage atenţia că "menţiunea referitoare la negarea dreptului de muncă, înscrisă în certificatele de rezidenţă, nu va mai produce efecte juridice începând cu 1 ianuarie 2014 şi, în consecinţă, nu influenţează dreptul de acces pe piaţa muncii (angajare)". Prin urmare, certificatele de rezidenţă nu trebuie modificate. Dacă totuşi vor exista persoane care doresc ca menţiunea să nu mai apară, aceştia se pot adresa Birourilor pentru Străini (Oficina de Extranjería) sau Comisariatelor de Poliţie (Comisaría de Policía) din provincia unde au sau doresc să-şi stabilească reşedinţa.

Pentru obţinerea unui certificat de rezidenţă nou, la momentul solicitării trebuie îndeplinite de către solicitant condiţiile legale general valabile pentru obţinerea unui certificat de rezidenţă. Astfel, cei angajaţi vor prezenta documentul de înregistrare în regimul corespunzător de securitate socială sau contractul de muncă înscris la Serviciul Public de Ocupare (SEPE/INEM), în timp ce persoanele care desfăşoară activităţi lucrative pe cont propriu (autónomos) vor prezenta documentul de înregistrare în regimul corespunzător de securitate socială sau documentul de justificare a stabilirii sediului social prin înscrierea la Registrul Comerţului.

Pe de altă parte, cetăţenii români care în momentul solicitării preschimbării certificatului nu desfăşoară activităţi legale generatoare de venit trebuie să aducă dovezi clare (conturi bancare, cecuri, proprietăţi, cărţi de credit) că dispun de mijloace de întreţinere suficiente pentru sine şi persoanele aflate în întreţinere. În plus, ei trebuie să aibă şi asigurare medicală. Aceasta nu poate fi înlocuită de cardul european de sănătate, precizează sursa citată.

Ambasada României la Madrid avertizează că românilor care au deja un certificat de rezidenţă şi doresc schimbarea acestuia, dar la momentul solicitării schimbării certificatului nu mai îndeplinesc condiţiile legale de acordare, li se va refuza eliberarea altui certificat.

De asemenea, misiunea diplomatică informează că certificatele de înregistrare a cetăţenilor europeni nu expiră niciodată, indiferent de format (nou sau vechi), astfel încât românii aflaţi în Spania nu sunt obligaţi să schimbe modelul vechi al acestor certificate (format fila A4), cu cel noi (format mic, tip card).

În ceea ce priveşte înscrierea contractului de muncă la Securitatea Socială, aceasta se poate face şi pe baza documentului naţional de identitate (românesc). În acest caz există obligaţia ca, în maximum 3 luni de la angajare, cetăţeanul să prezinte certificatul de rezidenţă, care se poate obţine, în virtutea existenţei unui contract de muncă.

Referitor la membrii de familie ai cetăţeanului care are sau solicită stabilirea reşedinţei în Spania, aceştia trebuie să demonstreze că însoţesc cetăţeanul rezident sau reîntregesc familia. Dacă este căsătorit cu cetăţeanul rezident, trebuie să prezinte certificatul de căsătorie, iar dacă este părinte al acestuia va prezenta certificatul de naştere. În acest din urmă caz, părintele trebuie să prezinte garanţii că dispune de mijloace proprii de întreţinere.

În situaţia în care fiul sau fiica, soţul sau soţia cetăţeanului rezident au peste 21 de ani, trebuie să justifice faptul că dispun de mijloace proprii de întreţinere sau să prezinte un certificat de handicap, care să ateste că se află în întreţinerea părinţilor.

Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franţa, Malta şi Marea Britanie impun încă restricţii pe piaţa muncii pentru români şi bulgari. În decembrie 2012, Comisia Europeană şi-a dat acordul ca Spania să reintroducă restricţiile pentru muncitorii români, din cauza crizei economice şi financiare.

Restricţiile vor fi ridicate în toate statele membre UE de la 1 ianuarie 2014, în pofida unor politicieni care au susţinut că această măsură va provoca un val de migraţie a românilor şi bulgarilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici