Amenzi de până la 2.000 de lei pentru proprietarii care nu-şi îngrijesc terenurile din Capitală

Bucureştenii care nu vor planta iarbă pe terenurile pe care le deţin vor fi amendaţi cu până la 2.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat în şedinţa de vineri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

316 afișări
Imaginea articolului Amenzi de până la 2.000 de lei pentru proprietarii care nu-şi îngrijesc terenurile din Capitală

Amenzi de până la 2.000 de lei pentru proprietarii care nu-şi îngrijesc terenurile din Capitală (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Proiectul stabileşte că persoanele fizice şi juridice deţinătoare de terenuri vor avea, pe lângă obligaţia de a asigura îngrădirea, salubrizarea şi igienizarea terenurilor, şi pe cea de a planta iarbă pe suprafeţele aflate în proprietatea lor.

În documentul propus pentru aprobare în CGMB se arăta că nerespectarea prevederilor va constitui contravenţie, amenda fiind între 2.000 şi 5.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 3.000 şi 5.000 de lei pentru cele juridice.

În urma unui amendament adoptat în şedinţa CGMB a fost redusă valoarea amenzilor, stabilindu-se ca persoanele fizice care nu plantează iarbă pe terenurile pe care le deţin să plătească între 500 şi 1.500 de lei, iar persoanele juridice între 1.000 şi 2.000 de lei.

Prevederile din proiectul de hotărâre aprobat de Consiliul General al Muncipiului Bucureşti vin în completarea Hotărârii CGMB nr. 121/2010.

Potrivit expunerii de motive a documentului, decizia de a completa hotărârea a fost luată în urma scrisorii de somare primită în februarie 2013 de la Comisia Europeană, care a atenţionat atât Ministerul Mediului, cât şi administraţia publică a Capitalei cu privire la nerespectarea Directivei 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa.

Astfel, administraţiile locale trebuie să stabilească măsuri suplimentare pe termen scurt pentru reducerea nivelului de pulberi în suspensie, în urma depăşirii valorilor limită ale diverşilor poluanţi înregistrate în perioada 2008-2012.

Proiectul de hotărâre a fost în dezbatere publică până la 14 mai.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, declara, la jumătatea lunii mai, că în cazul bucureştenilor care nu îngrijesc terenurile pe care le deţin, nu este obligatoriu să fie date amenzi, oamenii putând fi convinşi să facă asta, "pentru că aşa se trăieşte civilizat în comunitate".

Oprescu a subliniat că îngrijirea terenurilor din faţa imobilelor ţine de normalitate.

"Mi se pare normal ca oamenii să îngrijească porţiunea de pământ din faţa blocului. Nu este obligatoriu să vii cu amenzi. Va merge mai greu, dar cred că, până la urmă, vor înţelege că aşa se trăieşte civilizat în comunitate", spunea atunci primarul general.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici