Video Amplă acţiune pentru combaterea contrabandei de ţigări - VIDEO

Poliţiştii au confiscat peste 1.500.000 de ţigări şi au constatat 35 de infracţiuni economice, pe parcursul a trei zile de acţiune în partea de Est a ţării, respectiv în judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui, dar şi în cele limitrofe.

371 afișări

În acţiuni au fost angrenaţi 69 de poliţişti de la investigarea fraudelor, 234 de poliţişti de ordine publică, 68 poliţişti de investigaţii criminale, 55 poliţişti de la rutieră şi comisari gardă financiară, inspectori vamali şi trupe de intervenţie rapidă.

Poliţiştii au efectuat 12 percheziţii domiciliare la persoanele semnalate cu preocupări pe linia comerţului ilicit de ţigări, 1.578 de controale şi 126 de filtre rutiere constituite pe rutele cunoscute ca fiind tranzitate de traficanţii de ţigări.

Astfel, au fost constatate 35 de infracţiuni, din care 5 de contrabandă, 4 de evaziune fiscală şi 26 alte infracţiuni conexe. Poliţiştii au prins 53 suspecţi de infracţiuni, din care zece au fost reţinuţi, cinci dintre ei fiind urmăriţi naţional în temeiul legii.

Totodată, au fost aplicate peste 800 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 480.906 de lei.

În total, au fost ridicate în vederea confiscării 1.577.240 de ţigări (681.700 de ţigări provenite din infracţiuni şi 895.540 de ţigări în urma constatării de contravenţii).

În Botoşani, poliţiştii au depistat în trafic mai multe autoturisme în care erau transportate ţigări, fără documente de provenienţă. Conducători auto au fost sancţionaţi, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.

Miercuri, 14 aprilie, ora 7.25, poliţiştii l-au depistat în trafic, în municipiul Botoşani, pe botoşăneanul Constantin S. (43 de ani), în timp ce transporta cu autoturismul 13.800 de ţigarete, de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova, fără a fi însoţite de documente legale.

În jurul orei 9.30, a fost depistat în trafic, pe D.J.282, pe raza comunei Răuseni, la ieşirea din judeţul Botoşani, Cristian S. (41 de ani) şi Aurel B. (43 de ani), ambii din municipiul Iaşi, în timp ce transportau cu autoturismul 14.060 de ţigarete, de diferite mărci, fără a fi însoţite de documente legale de provenienţă.

La ora 15,30, a fost depistat în trafic, pe D.E.58, pe raza comunei Frumuşica, la ieşirea din judeţul Botoşani, Neculai G. (37 de ani), din localitatea Poiana, judeţul Botoşani, în timp ce transporta cu autoturismul 34.200 ţigarete, fără a fi însoţite de documente legale de provenienţă.

În aceeaşi seară, în jurul orei 20.45, desfăşurând activităţi specifice, poliţiştii l-au depistat în trafic, pe D.E.58, pe raza comunei Frumuşica, la ieşirea din judeţul Botoşani, pe Adrian G. (41 de ani), din oraşul Darabani, în timp ce transporta cu autoturismul 24.200 de ţigarete, de provenienţă Republica Moldova, fără a fi însoţite de documente legale.

Joi, în jurul orei 5.45, poliţiştii l-au depistat în trafic, pe DE 58, pe raza comunei Frumuşica, la ieşirea din judeţul Botoşani, pe Alexandru U. (26 de ani), din oraşul Darabani, în timp ce transporta cu autoturismul 7.140 de ţigarete, fără a fi însoţite de documente legale de provenienţă.

În acelaşi loc, tot joi, în jurul orei 13.50, a fost depistat în trafic Aurel C. (29 de ani), din comuna Tulnici, judeţul Vrancea, în timp ce transporta cu autoturismul 30.040 de ţigarete (1.502 pachete), fără a fi însoţite de documente legale de provenienţă.

Miercuri, în jurul orei 15.00, poliţiştii au depistat în trafic, pe DE 58, pe raza oraşului Fălticeni, judeţul Suceava, trei autoturisme conduse de Marius C. (39 de ani), din municipiul Bucureşti, Vasile M. (26 de ani), din localitatea Gîrbovi, judeţul Ialomiţa, respectiv Paul R. (32 de ani), din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, care transportau cantitatea totală de 541.700 de ţigări de diferite mărci, de provenienţă Republica Ucraina, Republica Moldova şi duty-free.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, precum şi a cee trei autoturisme. Au fost întocmite trei dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la contrabandă.

Miercuri, în 14 aprilie, a fost probată activitatea infracţională a suspecţilor Constantin C. (26 de ani) şi Paul R. (24 de ani), ambii din municipiul Huşi, care au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv pentru comiterea a şase infracţiuni de înşelăciune având ca obiect comercializarea de ţigări provenite ilegal din Republica Moldova. Cei doi învinuiţi au produs un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei.

Joi, a fost începută urmărirea penală împotriva suspecţilor Ilie M. (51 de ani), din municipiul Bârlad şi Daniela M. (39 de ani), sub pentru evaziune fiscală, în legătură cu activităţi ilegale de depozitare, distribuire şi comercializare de ţigări provenite din Republica Moldova. Vineri, 16 aprilie, Judecătoria Bârlad a emis o autorizaţie de percheziţie domiciliară, iar în urma efectuării activităţilor procedurale, în locuinţa percheziţionată au fost descoperite 800 de pachete de ţigări provenite din Republica Moldova.

A fost sancţionat Mihai M., din Iaşi, conform art. 1, lit. e) din Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, pentru faptul că a fost depistat în zona unei pieţe agroalimentare din Iaşi, în timp ce comercializa ţigări provenite din Republica Moldova. Au fost rconfiscate 3.920 de ţigarete de diferite mărci.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici