Ana Birchall, despre ”foaia de parcurs” pe statul de drept agreată cu americanii: Nu există niciun ”to do list”/ VIDEO

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, miercuri, înainte de şedinţa CEx PSD, că nu există niciun "to do list", nici cu SUA, nici cu alt stat, referindu-se la "foaia de parcurs" pe întărirea statului de drept în România despre care i-a cerut explicaţii preşedintele CSM, Lia Savonea.

723 afișări
Imaginea articolului Ana Birchall, despre ”foaia de parcurs” pe statul de drept agreată cu americanii: Nu există niciun ”to do list”/ VIDEO

Ana Birchall, despre ”foaia de parcurs” pe statul de drept agreată cu americanii: Nu există niciun ”to do list”

"Dacă vă uitaţi la declaraţia mea de ieri am spus şi citez, am înfiinţez acest grup de lucru la nivelul ministerului Justiţiei pentru recomandările GRECO, MCV şi ale Comisiei de la Veneţia. Am prezentat aceste două concluzii preliminare. Mai aşteptăm şi punctul de vedere al CSM. Tocmai de aceea am spus că e o analiză preliminară cu concluzii preliminare. Deci pentru a fi condamnată că am transmis două concluzii preliminare e o solicitare interesantă", a declarat Ana Birchall, înaintea şedinţei CEx PSD.

Ministrul Justiţiei a negat că ar exista o "foaie de parcurs" pe întărirea statului de drept din România, agreată cu procurorul general american.

"În ceea ce priveşte acest "to do list" despre care se tot vorbeşte, pe mine m-a deranjat ieri maniera necolegială şi faptul că o solicitare venită pe 13 septembrie nu a fost inclusă pe ordinea de zi a şedinţei. În schimb, pentru a înlătura orice speculaţie, vă garantez că la nivelul ministerului Justiţiei nu există niciun fel de "to do list", fie cu SUA, fie cu orice alt terţ. Cred că după această declaraţie, pe care nu am vrut ieri să intru în detalii... Tocmai am spus că nu există un "to do list". În calitate de vicepremier pentru parteneriate strategice, vă asigur că am promovat interesul României şi parteneriatul cu SUA este, din punctul meu de vedere, cel mai important parteneriat al României. E un dialog absolut normal între ministerul Justiţiei şi Depatamentul de Justiţie al SUA în vederea pregătirii unei vizite la care am fost invitată", a mai spus Birchall.

Preşedintele CSM, Lia Savonea, i-a cerut, marţi, în plenul CSM, ministrului Justiţiei, Ana Birchall, să precizeze dacă a agreat în vreun fel cu procurorul general american sau cu reprezentanţii altui stat asupra unei ”foi de parcurs” cu privire la întărirea statului de drept din România. Aceasta a refuzat, la momentul respectiv, să furnizeze un răspuns explicit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici