Andrei Baciu demisionează din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Andrei Baciu demisionează din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate: „Am acţionat cu un respect neclintit pentru legislaţie, instituţii şi cetăţeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienţilor”.

1573 afișări
Imaginea articolului Andrei Baciu demisionează din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Sursa foto: Facebook/Andrei Baciu

„Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis şi cu credinţa nestrămutată în valorile onoarei şi integrităţii. Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu faţă de principiile etice şi morale în care cred şi pe care le-am susţinut întotdeauna, şi nu dintr-o obligaţie legală”, a scris Andrei Baciu pe Facebook.

De-a lungul a nouă ani de când s-a întors în România şi în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-a avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, Baciu spune că a acţionat cu „un respect neclintit pentru legislaţie, instituţii şi cetăţeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienţilor. Am încredere deplină în actul de justiţie, convins fiind că adevărul şi dreptatea vor prevala”.

Numele lui Andrei Baciu ar apărea în referatul DNA în care procurorii cereau ridicarea imunităţii pentru Florin Cîţu, în cazul achiziţiilor de vaccinuri anti-Covid.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici