ANI cere Parchetului să cerceteze pentru conflict de interese pe deputatul Brânduşa Novac

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a o cerceta pentru conflict de interese pe Brânduşa Novac, deoarece aceasta este şi deputat şi manager al Circului Globus din Bucureşti.

720 afișări
Imaginea articolului ANI cere Parchetului să cerceteze pentru conflict de interese pe deputatul Brânduşa Novac

ANI cere Parchetului să cerceteze pentru conflict de interese pe deputatul Brânduşa Novac (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Agenţia Naţională de Integritate precizează, luni, într-un comunicat, că sunt indicii referitoare la posibila săvârşire de către Brânduşa Novac a infracţiunii de conflict de interese.

ANI s-a sesizat din oficiu în 16 noiembrie 2010 cu privire la nerespectarea de către Novac a dispoziţiilor legale privind depunerea şi completarea declaraţiilor de avere şi de interese.

Potrivit inspectorilor de integritate, Brânduşa Novac deţine din 22 februarie 2008 până în prezent funcţia de manager al Circului Globus, ea fiind în prezent şi deputat, precum şi secretar al Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă a Camerei Deputaţilor.

Brânduşa Novac a fost înştiinţată în 3 martie despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenţei conflictului de interese, ea fiind invitată să prezinte un punct de vedere în acest sens, ceea ce s-a şi întâmplat o săptămână mai târziu, susţine ANI.

Potrivit agenţiei, în perioada 05.12.2006 - 12.05.2009, Novac, în calitate de persoană fizică, precum şi în calitate de asociat în cadrul SC Sidus Artis SRL, a încheiat 11 contracte de colaborare, precum şi contracte pentru realizarea unor spectacole de către Circul Globus Bucureşti (în prezent, "Circ & Variete Globus" Bucureşti), unde ocupa funcţia de manager. Valoarea totală a celor 11 contracte este de 1.194.032 lei.

Inspectorii de integritate susţin că Brânduşa Novac poate fi acuzată de conflict de interese în materie administrativă, ca urmare a semnării a două contracte de realizare scenariilor şi regiei pentru două spectacole, între ea, ca persoană fizică şi "Circ & Variete Globus" Bucureşti, precum şi a unui contract de colaborare încheiat între circ şi SC Artis Sidus SRL.

Valoarea totală a celor trei contracte semnate în perioada 08.01.2007 - 12.05.2009 este de 443.440 lei, susţine ANI.

În 23 februarie, Agenţia Naţională de Integritate a constatat şi starea de incompatibilitate în care s-a aflat Brânduşa Novac, ca urmare a exercitării simultane a demnităţii publice de deputat, precum şi a funcţiei de conducere în cadrul "Circ & Variete Globus Bucureşti". Raportul de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate a fost contestat de către Novac şi se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici