ANOFM: Peste 200 de programe de formare profesională vor fi organizate în luna martie

Peste 4.000 de persoane vor beneficia în luna martie de programe de formare profesionale, Agenţia Naţională pentru Ocupare Forţei de Muncă (ANOFM) anunţând, vineri, organizarea a 201 de cursuri, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

602 afișări
Imaginea articolului ANOFM: Peste 200 de programe de formare profesională vor fi organizate în luna martie

ANOFM: Peste 200 de programe de formare profesională vor fi organizate în luna martie (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Potrivit ANOFM, la nivel naţional, vor fi organizate în martie 201 programe de formare profesională pentru 4.098 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi a Municipiului Bucureşti.

Judeţele în care, în luna martie, se vor organiza cele mai multe cursuri, sunt Vaslui (245 persoane), Iaşi (200), Suceava şi Mureş (câte 196), Hunedoara (182).

Meseriile cele mai solicitate pentru care se vor organiza programe de formare profesională sunt lucrător în comerţ (391), ospătar (chelner), vânzător în unitaţi de alimentaţie (303), operator introducere validare prelucrare date (281), bucătar (251), frizer, coafor, manichiură, pedichiură (194), contabil (158), instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze (146), inspector (referent) resurse umane (144).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici