Anton: Respect toate legile, nu comentez decizia preşedintelui

Ministrul Educaţiei, Anton Anton, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu comentează decizia preşedintelui Traian Băsescu de a promulga legea de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice, subliniind că respectă legile ţării.

20 afișări
Imaginea articolului Anton: Respect toate legile, nu comentez decizia preşedintelui

Anton: Respect toate legile, nu comentez decizia preşedintelui (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu comentează decizia preşedintelui. Guvernul a încercat să spună că această creştere nu este sustenabilă. Eu respect toate legile care sunt date în această ţară", a spus Anton.

Întrebat dacă Ministerul Educaţiei poate să susţină această majorare, Anton Anton a spus că această întrebare trebuie pusă iniţiatorilor proiectului de lege.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că a promulgat legea de mărire cu 50 la sută a salariilor din educaţie, de la 1 octombrie.

Şeful statului a spus că legea respectă criteriile de constituţionalitate şi consideră oportună promulgarea acesteia.

Conform lui Băsescu, legea salariilor profesorilor este constituţională, aşa cum a stabilit CC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici