Anunțul ANPDPD: Se acordă vouchere de 39.000 de lei pentru copiii cu handicap

Publicat: 01 10. 2025, 09:58

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) anunță că oferă sprijin copiilor cu dizabilități prin acordarea de e-vouchere pentru achiziționarea de tehnologii asistive și de acces. Această inițiativă face parte din proiectul „Tech-Assist” și are ca scop creșterea incluziunii sociale și a autonomiei copiilor.

Etapa de preînscriere începe miercuri la ora 10.00

Pot beneficia de vouchere copiii care îndeplinesc următoarele condiții: au domiciliul sau reședința în România, dețin un certificat de încadrare în grad de handicap valabil și sunt reprezentați legal de părinți/tutori, nu au beneficiat în ultimul an de finanțare din fonduri publice pentru același tip de tehnologie.

Cu e-voucherul se poate achiziționa o gamă largă de produse și tehnologii menite să îmbunătățească viața de zi cu zi, printre care scaune rulante, cadre de mers, orteze și proteze, aparate auditive, cititoare de ecran, software-uri specializate, mobilier adaptat, sisteme de alarmă și alte dispozitive care cresc autonomia.

Valoarea maximă a unui e-voucher este de 39.900 lei (TVA inclus). Se pot achiziționa până la trei produse și trei accesorii compatibile, în funcție de nevoile specifice ale copilului.