Aproape 370.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, descoperite la Nădlac

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit, în noaptea de luni spre marţi, aproximativ 370.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, acestea fiind ascunse într-un tir care ieşea din ţară cu destinaţia Germania şi care transporta chifle de hamburger.

121 afișări
Imaginea articolului Aproape 370.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, descoperite la Nădlac

Aproape 370.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, descoperite la Nădlac

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Arad, ţigările au fost găsite într-un tir care transporta chifle de hamburger din Grecia pentru firme din Germania, valoarea totală a capturii fiind de 520.000 de euro.

Tir-ul era condus de un bărbat din Germania, Jurij D. (44 de ani), care transporta, conform documentelor, 12 tone de chifle pentru hamburger.

"Suspiciunile poliţiştilor de frontieră au pornit de la diferenţa de 500 de kilograme existentă între încărcătura reală a automarfarului şi cea inscripţionată în documente. Politiştii de frontieră au făcut un control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au fost descoperite, în compartimentul de marfă, ascunse după metoda capac, peste 368.160 pachete ţigări - marcile Jin Ling, pentru care şoferul nu avea documente justificative de provenienţă şi transport", se arată într-un comunicat al IJPF Arad.

Şoferul a declarat că nu ştia despre existenţa ţigărilor în tir.

Marfa de contrabandă a fost confiscată.

În ultima săptămână, autorităţile de frontieră arădene au descoperit ţigări de contrabandă, care aveau ca destinaţie pieţele negre din Spaţiul Schengen, în valoare de aproximativ un milion de euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici