SUTE de oameni au donat sânge la Centrul de Transfuzie Bucureşti, deschis şi duminică. UNDE se mai poate dona sânge şi ce CONDIŢII trebuie îndeplinite - Mediafax

SUTE de oameni au donat sânge la Centrul de Transfuzie Bucureşti, deschis şi duminică. UNDE se mai poate dona sânge şi ce CONDIŢII trebuie îndeplinite

Programul Centrului de Transfuzie Sanguină din Capitală, unde au donat sânge sute de persoane, a fost modificat, ca urmare a numărului mare de voluntari care vor să doneze, astfel unitatea va fi deschisă şi duminică, a declarat pentru MEDIAFAX directorul centrului, Doina Goşa.

5277 afişări

Imaginea articolului SUTE de oameni au donat sânge la Centrul de Transfuzie Bucureşti, deschis şi duminică. UNDE se mai poate dona sânge şi ce CONDIŢII trebuie îndeplinite

Sute de oameni au donat sânge la Centrul de Transfuzie Bucureşti. Unde mai pot dona şi ce condiţii trebuie să îndeplinească (Imagine: Andreea Tanase / Mediafax Foto)

"Am deschis Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti la ora 1.30, când erau la coadă 150 de persoane, iar 120 au donat. De dimineaţă am dat 300 de bonuri de ordine, iar la coadă mai sunt 150 de oameni", a anunţat, la prânz, Doina Goşa, managerul centrului.

Ea a precizat că, în urma numărului mare de persoane care vor să doneze sânge pentru răniţii în incendiul din clubul Colectiv, s-a decis ca programul centrului să fie modificat, astfel că va fi deschis şi duminică.

 

”Am hotărât să deschidem centrul şi duminică, deşi iniţial am spus că mâine unitatea va fi închisă,” a menţionat Goşa.

"Vă rog să mă credeţi că nu m-am aşteptat la aşa număr mare de donatori, iar numărul lor creşte. Luând în calcul şi faptul că a fost deja declarat cod roşu, despre care nici nu am ştiut până acum din cauza volumului mare de lucru, avem obligaţia să menţinem deschisă unitatea", a mai spus Doina Goşa.

Sâmbătă, centrul va fi deschis până în jurul orei 15.00, la fel şi duminică.

”Donarea va continua şi în zilele următoare”, a mai spus Goşa.

Până sâmbătă la ora 11.00, aproape 600 de persoane au venit să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Capitală, formându-se o coadă de zeci de persoane.

O femeie a spus că a venit împreună cu fiica sa şi că gestul lor este unul uman şi de solidaritate cu persoanele rănite.

De asemenea, au venit să doneze sânge şi mai mulţi angajaţi din Ministerul de Interne.

CONDIŢIILE PENTRU A DONA SÂNGE

Pe site-ul Centrului de Transfuzie Sanguină sunt prezentate condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a dona. Astfel, se recoltează sânge persoanelor sănătoase, cu vârsta cuprinsa între 18 şi 60 ani, care au peste 50 de kilograme, puls regulat - 60 -100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, care să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale.

Nu pot dona sânge femeile însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală sau pesoanele care sunt sub tratament pentru diferite afecţiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

Totodată, se recomandă posibililor donatori să aibă un act de identitate în original la ei, să fie odihniţi şi bine hidrataţi, să nu fumeze o oră şi să nu consume alcool, grăsimi, dulciuri concentrate sau medicamente (aspirină, anticoagulante, antidiabetice, etc) şi să aibă o stare de igienă personală corespunzătoare.

CENTRE UNDE SE POATE DONA SÂNGE

Persoanele care doresc să doneze sânge o pot face în trei centre. Este vorba despre centrul din strada Constantin Caracaş, numărul 28, centrul de la Spitalul Militar, şi centrul de la Spitalul Universitar.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a făcut un apel către populaţie să nu aglomereze centrele de transfuzii, precizând că necesarul de plasmă şi sânge pentru victimele incendiului de la Club Colectiv "este asigurat în momentul de faţă" şi că "efortul trebuie conservat" pentru zilele următoare.

"Facem însă un apel pentru a nu crea aglomeraţie şi pentru a conserva eforturile şi pe zilele următoare când vom avea nevoie de cantităţi suplimentare de sânge. Deci să nu ne ducem toţi în momentul de faţă, ci să conservăm efortul pentru zilele următoare. În momentul de faţă este asigurat necesarul şi vreau să vă spun că sunt cele trei centre unde se pot duce cei care vor să doneze sânge: este centrul din strada Constantin Caracaş, numărul 28, care este deschis astăzi, centrul de la Spitalul Militar, la fel, deschis de la 7:00 dimineaţa şi centrul de la Spitalul Universitar, la fel, deschis de la ora 8:00 dimineaţa", a declarat ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, sâmbătă dimineaţă, la Palatul Victoria.

Totodată, ministrul Sănătăţii a subliniat că solidaritatea bucureştenilor este "de apreciat".

De altfel, apeluri de mobilizare pentru donare de sânge au fost lansate pe Facebook, vineri noapte.

Ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată 27 de persoane decedate şi alte 146 de persoane internate la acest moment la spitalele din Capitală, a anunţat, sâmbătă dimineaţă, secretarul de stat Raed Arafat, precizând că 17 dintre decedaţi nu au fost identificaţi.

Arafat a precizat că 17 din cele 26 de persoane decedate în afara spitalelor nu au fost identificate. De asemenea, sunt neidentificaţi 5 din cei 146 de răniţi internaţi la acest moment.

Potrivit datelor prezentate de Arafat, la Spitalul Floreasca au rămas internaţi 15 din cei 57 de răniţi care au ajuns acolo în urma incendiului - 17 au fost transferaţi la alte spitale, iar 25 au fost trimişi acasă. La Spitalul Universitar, au ajuns 25 de victime, dintre care una a decedat, iar 24 au rămas internate, în timp ce la Spitalul de Arşi au ajuns 29 de răniţi, dintre care 27 au rămas internaţi, iar doi au fost trimişi acasă.

La Spitalul Elias, în urma incendiului din club au ajuns patru persoane, iar la acest moment sunt internate 16, în condiţiile în care au fost aduşi la această unitate medicală răniţi din alte spitale.

La Spitalul Pantelimon au ajuns şapte victime, dintre care şase au rămas internate, la Spitalul Sfântul Ioan au ajuns nouă răniţi, dintre care opt au rămas internaţi, în timpm ce la Spitalul Militar au fost aduşi 15 oameni, iar 12 dintre ei au rămas internaţi. La Spitalul Bagdasar la acest moment sunt internate 25 de victime, din tot atâtea câte au fost aduse.

La Spitalul Colţea, în urma incendiului au ajuns opt persoane, dintre care una a fost externată, iar celelalte şapte au primit prim-ajutor, apoi au fost transferate la alte spitale pentru că nu există chirurg de chirurgie plastică.

La Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", la acest moment sunt internaţi patru minori - doi au ajuns iniţial, iar ceilalţi doi au fost transferaţi de la Spitalul Floreasca, în timp ce la Spitalul pentru Copii "Marie Curie" au fost aduşi trei copii, dintre care unul a fost externat, iar ceilalţi doi au rămas spitalizaţi.

De asemenea, la Spitalul "Agripa Ionescu" al SRI sunt internate patru persoane, care au fost tranferate acolo de la alte unităţi, iar la Spitalul Gerota al MAI sunt trei răniţi internaţi.

Vineri seară, clubul Colectiv găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album - "Mantras of war". Intrarea la acest concert a fost liberă, iar accesul în club s-a făcut începând cu ora 20.30.

Martori aflaţi în club au declarat pentru MEDIAFAX că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăţi din plafon, care era capitonat şi el cu burete fonic, s-au desprins şi au căzut peste oameni.

Potrivit celor aflaţi la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan şi să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250-300 de persoane din club au fost cuprinse de panică şi s-au îmbulzit spre ieşire, creându-se busculadă, deoarece doar una dintre uşile de la intrare s-a deschis de la declanşarea incendiului.

Ulterior, şi cea de-a doua uşă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator. Martorii au mai relatat că un fum greu, înnecăcios, se adunase în club, acesta "ieşind în valuri" pe uşa de la intrare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TRANSFUZII ,
DONATORI ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.