Asasina preotului francez Roger nu a fost lăsată să participe la priveghiul mamei

Ieşeanca Luminiţa Solcan, ucigaşa preotului francez Roger, a cerut Judecătoriei Iaşi să o externeze din Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni Grajduri, pentru a participa, în 13 aprilie, la priveghiul mamei ei, instanţa stabilind însă ca va judeca solicitarea la 25 aprilie.

143 afișări
Imaginea articolului Asasina preotului francez Roger nu a fost lăsată să participe la priveghiul mamei

Asasina preotului francez Roger nu a fost lăsată să participe la priveghiul mamei (Imagine: Shutterstock)

Luminiţa Solcan a solicitat Judecătoriei Iaşi, în 12 aprilie, să-i întrerupă temporar măsura internării medicale, pe motiv că i-a murit mama şi dorea să participe la priveghi. În cererea adresată instanţei, ieşeanca de 43 de ani a precizat că înmormântarea urma să aibă loc în 13 aprilie.

"În cauză, s-a fixat termen pe 25 aprilie. Petenta a solicitat preschimbarea termenului, dar cererea i-a fost respinsă”, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Iaşi, Daniel Mirăuţă.

Luminiţa Zamfira Solcan a fost internată în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni Grajduri, din judeţul Iaşi, în iunie 2012, după ce a fost extrădată din Franţa.

Femeia l-a înjunghiat mortal, în 16 august 2005, pe părintele Roger, fondatorul Comunităţii Ecumenice din Taizé (Franţa), iar după ce s-a stabilit că suferă de o serie de afecţiuni psihice, a fost internată la centrul Chartreuse din Dijon. În martie 2011, ieşeanca a fost înjunghiată cu 17 lovituri de cuţit de colega de cameră din ospiciul din Dijon. În vara aceluiaşi an, ieşeanca a făcut o cerere de extrădare, care a fost aprobată de autorităţile franceze şi a ajuns la judecătorii români. Curtea de Apel Bucureşti a recunoscut hotărârea autorităţilor franceze şi a dispus, în aprilie 2012, să execute măsurile de siguranţă în ţară.

După aproape două luni de la extrădare, Solcan a solicitat Judecătoriei Iaşi înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale cu obligarea la tratament medical. După efectuarea unei expertize medico-legale, instanţa a dispus să menţină măsura de siguranţă a internării medicale în cazul Luminiţei Solcan, până la însănătoşire.

Pe rolul Judecătoriei Iaşi se află şi dosarul lui Alexandru Gavril din Bacău, fost boxer, care, în august 2009, şi-a înjunghiat fetiţa de trei ani şi două luni, după ce el ar fi văzut diavolul. Instanţa va decide la 25 aprilie dacă îi va înlocui internarea medicală cu obligarea la tratament medical.

Aceeaşi decizie o vor lua magistraţii, în 23 aprilie, în cazul Ramonei Croitoriu, fostă profesoară de română la Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" din Iaşi, care, în 2005, şi-a ucis fostul învăţător din judeţul Neamţ cu şapte lovituri de cuţit.

Florentin Puşcoiu, cel care l-a înjunghiat mortal pe preotul Tudor Marin, într-o biserică din Focşani, în iunie 2012, va afla dacă va fi ieşi din Spitalul din Grajduri la 8 mai. Atunci, magistraţii Judecătoriei Iaşi vor decide, în funcţie de expertiza medico-legală, dacă focşăneanului i se poate înlocui internarea medicală cu obligarea la tratament medical.

În cazului lui Silviu T., tânărul din Iaşi care, în octombrie 2011, şi-a ucis mama şi bunica magistraţii ieşeni au decis, în 17 ianuarie, să menţină măsura de siguranţă a internării medicale. La momentul crimei, acesta era minor.

Cei cinci au fost internaţi la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni Grajduri după ce s-a stabilit că nu au avut discernământ în momentul săvârşirii crimelor.

"Bolnavii pot face, şi ei, cerere la instanţă prin care să solicită înlocuirea internării medicale cu obligarea la tratament medical. Însă, din şase în şase luni, judecătorul delegat la Biroul de executări penale face o sesizare la judecătorie prin care solicită verificarea stării de sănătate a bolnavului. Se face o expertiză medico-legală şi, în funcţie de aceasta, judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei decide fie menţinerea internării medicale, fie înlocuirea ei cu tratament medical", a precizat purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Iaşi.

La Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni Grajduri sunt internate în special persoane care au comis infracţiuni şi care, conform expertizelor, nu ar fi avut discernământ la acel moment.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici