Asistentă de pe ambulanţă, lovită în cap de soţia pacientului la care se deplasase

O asistentă de pe ambulanţă a fost lovită, duminică, în cap, de soţia pacientului la care se deplasase, în Oradea. Femeia care a agresat asistenta, în timp de înjura medicii în general, a fost amendată cu 1.000 de lei.

8411 afișări
Imaginea articolului Asistentă de pe ambulanţă, lovită în cap de soţia pacientului la care se deplasase

Asistentă de pe ambulanţă, lovită în cap de soţia pacientului la care se deplasase

Şeful UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea, a declarat pentru MEDIAFAX că o asistentă medicală de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor a suferit o agresiune, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale şi nu a ajuns în UPU.

Potrivit lui Hadrian Borcea, asistenta a fost lovită de soţia unui pacient la care a intervenit în Oradea.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii au intervenit în urma unui apel la 112, iar asistenta medicală a declarat că nu doreşte să depună plângere penală.

Astfel, femeia care a lovit-o a fost sancţionată cu 1.000 de lei.

Surse locale au declarat că soţia pacientului a lovit asistenta în cap, în timp ce înjura medicii în general.

 

Taguri:
asistentă,
loviri,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici