Asociaţia Magistraţilor din România a convocat Consiliul Director, nemulţumită de alegerea lui Hăineală în fruntea CSM. Hăineală ar avea 9 voturi, nu 10

Asociaţia Magistraţilor din România a convocat, miercuri, Consiliul Director al organizaţiei, considerând "un lucru nefiresc şi nelalocul" său alegerea unui procuror, supus controlului ierarhic, în fruntea CSM, organism care garantează independenţa Justiţiei.

970 afișări
Imaginea articolului Asociaţia Magistraţilor din România a convocat Consiliul Director, nemulţumită de alegerea lui Hăineală în fruntea CSM. Hăineală ar avea 9 voturi, nu 10

Asociaţia Magistraţilor din România a convocat Consiliul Director, nemulţumită de alegerea lui Hăineală în fruntea CSM. Hăineală ar avea 9 voturi, nu 10

"Asociaţia Magistraţilor din România a decis convocarea Consiliului Director pentru data de miercuri, 9 ianuarie 2013, pentru a dispune - după consultarea prealabilă a magistraţilor din România - cu privire la demersurile necesare pentru respectarea legalităţii, respectiv a tradiţiei şi cutumei instituţionale create în relativ scurta perioadă de timp în care Consiliul Superior al Magistraturii a funcţionat în actuala formă", informează AMR.

În urma alegerilor pentru conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul Oana Schmidt Hăineală a fost desemnată cu zece voturi "pentru" şi opt "împotrivă" preşedintele Consiliului, potrivit unei comunicări oficiale. Oana Schmidt Hăineală a avut nevoie de zece voturi din 18, pentru a fi aleasă.

Totuşi, numărătoarea voturilor relevă faptul că în favoarea lui Schmidt Hăineală au votat nouă persoane, nu zece. Concret, au votat judecătorii Alina Ghica (fosta vicepreşedinte a Consiliului) şi Cristi Danileţ, alături de procurorii Oana Schmidt Hăineală, Daniel Morar, Gheorghe Muscalu, Bogdan Gabor şi Florentina Gavadia şi reprezentanţii societăţii civile, Corina Dumitrescu şi Daniela Ciochină.

Şapte judecători - Mircea Aron, Adrian Bordea, Horaţius Dumbravă, Alexandru Şerban, Adrian Neacșu, Mona Lisa Neagoe şi Marius Tudose - au renunţat la votul secret, ei cerând, de altfel, publicarea unui comunicat în care au respins informaţiile privind votul împotriva contracadidatului Oanei Schmidt Hăineală, respectiv judecătorul Mircea Aron de la Înalta Curte de Casaţie.

Şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a votat împotriva candidaturii Oanei Schmidt Hăineală.

Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, a dezminţit, luni, într-un comunicat de presă, că a votat pentru Oana Schmidt Hăineală. "În scopul asigurării unei corecte informări a opiniei publice, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că afirmaţiile făcute de unele publicaţii cu privire la votul expirmat de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecător dr. Livia Doina Satnciu, în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 4 ianuarie 2013, nu reflectă adevărul", se arată în comunicat citat.

Cei şapte judecători, care au votat împotriva Oanei Schmidt Hăineală, "îşi exprimă regretul că informaţiile difuzate privind votul nu au fost reale", ei precizând că "resping orice tentativă de asociere a opţiunii de vot a membrilor CSM cu diferite influenţe străine de cele dictate de conştiinţa profesională".

În şedinţa Secţiei pentru judecător a CSM, de luni, 7 ianuarie, s-a decis emiterea unui comunicat de presă având în vedere informaţiile apărute în mass-media cu privire la situaţia generată de modul de desfăşurare a procedurii de votare privind alegerea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, din 4 ianuarie.

De asemenea, Secţia pentru judecători a apreciat că se impune amânarea procedurii de alegere a vicepreşedintelui CSM, deoarece doi membri ai Consiliului (Horaţius Dumbravă şi Alexandru Şerban) sunt în concediu de odihnă, dar şi pentru faptul că sunt neagreate, de către majoritatea membrilor, cele două candidaturi depuse pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului (Alina Ghica şi Cristi Danileţ-n.r.).

Un alt motiv de amânare îl constituie convocarea la anumite instanţe a adunărilor generale pentru declanşarea procedurii de revocare a doi membri ai CSM, respectiv Cristi Danileţ (pentru care a cerut revocarea Judecătoria Râmnicu Vâlcea-n.r.) şi Alina Ghica (pentru care adunarea generală a Curţii de Apel Cluj urmează să decidă în 10 ianuarie-n.r.).

Mai mult, Secţia pentru judecători a hotărât trimiterea unei adrese către instanţele judecătoreşti prin care acestea să fie informate cu privire la faptul că la anumite instanţe au fost convocate adunări generale în vederea declanşării procedurii de revocare a unor judecători, membrii ai CSM.

În urma alegerilor din Consiliul Superior al Magistraturii din data de 4 ianuarie, Asociaţia Magistraţilor din România a transmis un punct de vedere.

"Asociaţia Magistraţilor din România consideră un lucru nefiresc şi nelalocul lui alegerea în funcţia de preşedinte al organismului care garantează independenţa justiţiei a unui procuror a cărui activitate este supusă controlului ierarhic şi care funcţionează sub autoritatea ministrului Justiţiei. Controlulul ierarhic exercitabil, conform Constituţiei, asupra unei persoane care conduce o instituţie reprezintă o formă de control asupra instituţiei înseşi", arată AMR.

Dincolo de interdicţii legale exprese, interpretarea sistematică şi teleologică a Constituţiei şi a Legii de organizare a CSM - în opinia asociaţiei - duce fără putinţă de tăgadă la concluzia că, în calitate de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii poate fi condus doar de către un preşedinte judecător.

"Independenţa judecătorului nu este asigurată şi garantată nicăieri în lume de o persoană care printre altele nu face parte din rândul judecătorilor şi nu se bucură la rândul ei de garanţiile cu privire la respectarea cărora trebuie să vegheze. Situaţia neaşteptată în faţa căreia au fost puşi magistraţii cu ocazia alegerii preşedintelui CSM din rândul procurorilor a făcut necesară o reacţie imediată şi fermă", explică AMR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici