Asztalos (CNCD): Alocaţiile diferenţiate nu respectă Constituţia

Preşedintele Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, consideră că textul Constituţiei nu permite vreo diferenţiere în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor pentru copii, dar Guvernul poate acorda alte ajutoare pentru familiile defavorizate.

324 afișări
Imaginea articolului Asztalos (CNCD): Alocaţiile diferenţiate nu respectă Constituţia

Asztalos (CNCD): Alocaţiile diferenţiate nu respectă Constituţia

Csaba Asztalos a explicat, pentru MEDIAFAX, că singura condiţie pusă de Constituţie pentru a beneficia de alocaţie este de a fi copil.

Astfel, potrivit articolului 49, "statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap". Pe de altă parte, acelaşi articol mai prevede că "alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege".

Asztalos subliniază că, în interpretarea sa, textul Constituţiei nu permite vreo diferenţiere în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor pentru copii, dar că Guvernul poate gândi alte forme de ajutor pentru copiii din familii defavorizate.

De altfel, a amintit el, există o decizie a Curţii Constituţionale (277/2006) prin care limitările în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor au fost declarate neconstituţionale.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată atunci de Victor Tatoiu, soţul Monicăi Tatoiu, pentru că fiul lor, Victor Alexandru Tatoiu, care era înscris la Şcoala americană, nu primea alocaţie. Legea nr.61/1993 privind alocaţiile de stat condiţiona acordarea alocaţiei de stat de urmarea unei forme de învăţământ general obligatoriu.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale aceste prevederi.

Anterior, Victor Tatoiu a sesizat şi CNCD, care a decis că este un caz de discriminare, a mai spus Asztalos.

Miercuri, premierul Victor Ponta a afirmat că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere în funcţie de venitul părinţilor, arătând că ar fi preferat să urce alocaţia peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici şi să nu o dubleze şi pentru cei cu venituri suficiente. Parlamentul a aprobat pe 20 mai dublarea alocaţiei pentru copii, care este în prezent de 42 de lei.

"Opinia mea este că alocaţia pentru copii trebuie să fie diferenţiată, în funcţie de cine are nevoie de bani, pentru că 82 de lei pentru o familie amărâtă sunt foarte puţini şi 82 de lei pentru o familie care are posibilităţi nu contează, probabil că nici nu-şi încasează. Ideea de a da 82 de lei la toată lumea în mod egal e o idee pe care eu o consider nepractică. Aş fi preferat să dau nu 82, ci, nu ştiu, 164 sau 328 de lei la familiile care au venituri reduse (...) şi să nu mărim la cei care oricum nu vor lua cei 42 de lei, pentru că au părinţii venituri suficiente şi la care cei 42 de lei nu contează", a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, joi, că va transmite o adresă prin care va întreba Curtea Constituţională dacă alocaţia de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferenţiat, în funcţie de veniturile unei familii.

Pe 20 mai, deputaţii au aprobat un amendament al PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei.

Ponta a spus atunci că Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi nu se pot opune acestui principiu, dar iniţiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanţare în condiţiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.

Ulterior, liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a prezentat un tabel cu distribuţia voturilor pentru amendamentul de dublare a alocaţiilor, arătând că doar 5 voturi favorabile au aparţinut PSD, iar premierul Victor Ponta, lider PSD şi deputat, nu apare pe lista celor care au votat.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că şi-a propus să promulge legea care prevede dublarea alocaţiilor pentru copii pe 1 iunie, dacă ajunge în timp util la Cotroceni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici