Audit extern la Inspecţia Judiciară: Obiectivele strategiei de eficientizare nu sunt în toate cazurile măsurabile

Obiectivele specifice ale Direcţiei de Inspecţie Judiciară (IJ) pentru judecători nu sunt în toate cazurile măsurabile şi cuantificabile, se arată în raportul de audit extern, realizat de o firmă specializată, privind managementul instituţiei.

350 afișări
Imaginea articolului Audit extern la Inspecţia Judiciară: Obiectivele strategiei de eficientizare nu sunt în toate cazurile măsurabile

Audit extern la Inspecţia Judiciară: Obiectivele strategiei de eficientizare nu sunt în toate cazurile măsurabile

Inspecţia Judiciară a publicat pe site-ul instituţiei raportul de audit extern, întocmit de compania Deloitte Touche Tohmatsu Limited (DTTL), privind managementul IJ în anul 2016.

„Strategia pe termen mediu şi lung a DIJ (Direcţiei de Inspecţie Judiciară- n.red.) definită în anul 2015 nu este transpusă în obiective şi indicatori măsurabili. În data de 10.01.2017 a fost întocmită „Strategia de eficientizare a Direcţiei de inspecţie judiciară pentru judecători" cu obiective pe termen mediu şi lung, dar indicatorii de performanţă, privind îndeplinirea obiectivelor specifice ale Direcţiei de Inspecţie Judiciară pentru judecători, nu sunt în toate cazurile măsurabile şi cuantificabile”, se arată în concluziile raportului.

În plus, în documentul citat se precizează că există anumite zone lacunare, fie în partea de definire a procedurii, fie în partea de aplicare a procedurilor, în ceea ce priveşte alocarea coordonatorilor de echipă sau a formalizării strategiei de efectuare a verificărilor stabilită de coordonatorul echipei.

„Procedurile operaţionale aferente tipologiei de lucrări specifice direcţiilor de Inspecţie nu precizează opţiunea de a solicita informaţii de la instanţele sau parchetele vizate prin canale alternative solicitărilor scrise. Structura organizatorică curentă a IJ incorporează în cadrul Direcţiei Economice şi Administrative şi atribuţii de Resurse Umane, gestionate de o singură persoană, ceea ce conduce la supraîncărcarea angajatului responsabil pentru realizarea tuturor activităţilor de resurse umane”, se mai arată în raportul firmei de audit.

Mai mult, auditorii au ajuns la concluzia că analizele riscurilor nu au fost realizate periodic.

„Totodată, anexele din procedura privind riscurile nu au fost completate de către responsabilii numiţi din fiecare departament. Totodată, în procedură se menţionează faptul că semestrial Comitetul de implementare şi monitorizare a Managementulul riscului se întâlneşte pentru monitorizarea şi analiza riscurilor”, menţionează sursa citată.

În cadrul documentului se precizează că, începând din ianuarie, Inspecţia Judiciară a trecut la un sistem propriu de gestiune a accesului la sistemele informatice.

„La sfârşitul anulul 2016 a fost achiziţionat echipament hardware pentru implementarea unei infrastructuri protejate corespunzător şi a unor capabilităţi software care să permită desfăşurarea eficientă a activităţilor. Am observat faptul că locaţia dedicată din sediul II în care sunt instalate elementele de infrastructură IT (servere, echipamente de reţea), nu prezintă suficiente controale de acces fizic şi mecanisme pentru controale adecvate de mediu, în vederea asigurării integrităţii şi siguranţei informaţiilor stocate şi vehiculate de către aceste elemente IT”, se arată în raportul de audit extern.

În ceea ce priveşte partea software, nu există sisteme informatice, fie ele generale sau specifice, care asigură disponibilitatea, menţinerea integrităţii sau confidenţialitatea datelor utllizate.

„De asemenea, am constatat faptul că nu există un cadru procedural extensiv care să descrie responsabilităţile şi rolurile angajaţilor şi modul de utilizare a sistemelor informaţionale. Deşi la nivelul IJ există instrumente informatice ce sunt folosite ca şi suport pentru activitatea instituţiei, pentru managementul acestora nu au fost definite şi implementate controale adecvate care să asigure trasabilitatea activităţilor de administrare a accesului şi de intreţinere a datelor”, se menţionează în raport.

Un alt element precizat în document este faptul că termenul mediu de arhivare al unui dosar finalizat este de două luni. Acest fapt este cauzat de faptul că doar doi angajaţi trebuie să gestioneze un număr mare de documente.

Raportul de audit extern va fi analizat în şedinţa de plen a Consiliului Superior al Magistraturii, care va avea loc miercuri.

Potrivit legii, în baza acestui raport, conducerea Inspecţiei Judiciare poate fi schimbată, în urma voturilor membrilor plenului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici