Autobuzele liniilor 300, 783, şi 381 din Bucureşti circulă pe trasee modificate, miercuri

Autobuzele liniilor 300, 783 şi 381 circulă, miercuri, pe trasee modificate, ca urmare a manifestărilor sindicale organizate în Piaţa Victoriei, potrivit Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).

1200 afișări
Imaginea articolului Autobuzele liniilor 300, 783, şi 381 din Bucureşti circulă pe trasee modificate, miercuri

Autobuzele liniilor 300, 783, şi 381 din Bucureşti circulă pe trasee modificate, miercuri (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), autobuzele liniei 300 vor circula pe traseul de bază între terminalul Clăbucet şi intersecţia Bulevardului Ion Mihalache cu strada Buzeşti, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri prin străzile Buzeşti, Occidentului, Bulevardul Gh. Manu, Bulevardul Lascăr Catargiu, Piaţa Romană, apoi traseul de bază.

Linia 381 va funcţiona pe traseul de bază numai între terminalul Piaţă Reşiţa şi Piaţă Romană, în timp ce autobuzele liniei 783 vor circula în ambele sensuri de la Piaţa Arcul de Triumf, prin Bulevardul C-tin Prezan, Calea Dorobanţilor, Bulevardul Dacia, Piaţa Romană, apoi traseul de bază.

Autobuzele liniilor amintite vor fi dirijate de Brigada Poliţiei Rutiere, se mai arată în comunicat.

Miercuri, de "Ziua Mondială a Muncii Decente", în faţa Guvernului, este organizat un miting al confederaţiilor sindicale.

Peste 20.000 de bugetari şi angajaţi din mediul privat protestează în faţa instituţiei Guvernului, cerând un salariu minim pe economie la nivel naţional de 740 de lei în 2010, refacerea grilelor de legea unică de salarizare, susţinerea unităţilor economice, crearea de locuri de muncă, protecţia lucrătorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici