Primele vouchere de vacanţă au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Turism - Mediafax

Primele vouchere de vacanţă au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Turism

Primele vouchere de vacanţă au fost emise, după ce proiectul întâmpinase probleme legate de suport, dar şi de procentul care trebuia alocat emitenţilor, a declarat joi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Anca Pavel Nedea.

1728 afişări
Imaginea articolului Primele vouchere de vacanţă au fost emise de Autoritatea Naţională pentru Turism

Autoritatea Naţională pentru Turism a emis primele vouchere de vacanţă

"Sunt bucuroasă să vă aduc hot, fierbinţi, primele contracte pe vouchere de vacanţă, atât semnate de angajator cu emitentul, avem aici o societate hotelieră şi o agenţie, cât şi semnate între hotelieri şi emitenţi. Au fost probleme legate de hârtie, de suport, de modul cum vor fi folosite, dar şi legate de procentul pe care trebuia să îl alocăm emitenţielor, având în vedere că au de acoperit producţia, cheltuielile şi diseminarea. Mai sunt încă discuţii. Dar ele au luat fiinţă. Există lege, există norme, există contracte. Mesajul emitenţilor este că aşteaptă contractorii şi cei care doresc să se folosească de voucherele de vacanţă să îi caute", a afirmat ea.

Noul preşedinte ANT a arătat că este vorba de Hotelul Ambasador şi de agenţia de turism Eximtur.

"Noi pe acestea le avem, nu ştim câte s-au semnat în total. Însă nu este important cu cine s-au semnat, ci că s-a dat drumul la proiectul ăsta", a spus Pavel Nedea.

Potrivit acesteia, incomingul, numărul de turişti străini care vizitează România, este "un subiect prioritar, dar şi o pălărie foarte greu de dus".

Segmentul cheie cu care România ar putea aduce mai mulţi turişti străini este turismul balnear, a spus ea.

Una dintre măsurile pe care ANT le are în vedere în acest sens este reducerea timpului de emitere a vizelor pentru turiştii străini din pieţe ţintă.

"Pentru partea de agenţii de turism avem în vedere deblocarea situaţiei vizelor pe diferite pieţe cu potenţial pe care le urmăresc de foarte mult timp. Împreună cu ministerul de resort, au fost paşi importanţi făcuţi deja. Ne-am întâlnit cu cei de la ANAT tocmai să rezolvăm problema vizelor pentru China, astfel încât să generăm o circulaţie turistică mai uşoară. De asemenea, în următoarele două-trei luni maxim luăm alte pieţe targhetate de ANAT. Vrem să îmbunătăţim procedurile şi să scurtăm durata de obţinere a vizelor pentru pieţe care îşi doresc să vină în România", a spus şeful ANT.

Turiştii chinezi vor putea primi astfel viză pentru România în doar câteva zile. Iar ANT se va orienta apoi şi va extinde proiectul pentru turişti din alte pieţe precum Abu Dhabi, India, Polonia şi Spania.

"Pieţe ţintă precum Abu Dhabi, India, Polonia şi Spania au fost prospectate ca pieţe cu oportunitate. În ceea ce priveşte site-ul de promovare www.romania.travel, mai sunt multe de făcut, am demarat un proiect pentru refacerea lui. Ne dorim actualizarea şi dezvoltarea, dar mai ales realizarea din site-ul romania.travel a unui instrument care să genereze circulaţie turistică, instrument care să apropie clientul şi care să fie proactiv. (...) De asemenea, targhetăm trei continente: America de Nord, Asia, Europa. Ţări: Austria, Bulgaria, Franţa, India, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia, SUA, Turcia", a declarat Nedea.

România nu va mai fi prezentă însă, din 2016, în catalogul tipărit Neckermann.

Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă au fost publicate în luna august în Monitorul Oficial, actul normativ stabilind că atât salariaţii din sectorul bugetar, cât şi cei din mediul privat pot primi vouchere de vacanţă în limita a şase salarii minim brute.

Voucherele de vacanţă reprezintă bonuri de valoare emise de unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, care sunt acordate persoanelor angajate prin încheierea unui contract individual de muncă şi pot fi folosite doar în turismul românesc.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici