Autorităţile prahovene evacuează controlat apă din barajul de la Paltinu, aproape plin

Autorităţile prahovene evacuează parţial apa acumulată în barajul de la Paltinu, după ce în urma ploilor torenţiale din ultimele zile gradul de umplere a barajului s-a apropiat de limita maximă, până la ora transmiterii acestei ştiri nefiind semnalate cazuri de inundaţii în urma golirii controlate.

253 afișări
Imaginea articolului Autorităţile prahovene evacuează controlat apă din barajul de la Paltinu, aproape plin

Autorităţile prahovene evacuează controlat apă din barajul de la Paltinu, aproape plin

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Prahova, Mihai Condrescu, apa din barajul de la Paltinu a început să fie evacuată controlat, duminică după-amiază, începând cu ora 16.00, iar operaţiunea de evacuare a apei continuă luni, în condiţiile în care gradul de umplere a barajului ajunsese la aproape 95 la sută.

”De duminică, din jurul orei 16.00, s-a decis să se deschidă golirea de fund la cel mai mic debit, 15 metri cubi pe secundă, luându-se în prealabil măsuri de avertizare a populaţiei de pe cursul apei. Pe măsură ce debitele naturale au scăzut, s-a hotărât luni dimineaţă să se mărească debitul de evacuare a apelor”, a declarat corespondentului MEDIAFAX reprezentantul Prefecturii Prahova.

La ora transmiterii acestei ştiri, operaţiunea de evacuare controlată a apelor din barajul de la Paltinu continuă, fără a fi fost semnalate incidente sau cazuri de inundaţii în localităţile pe malurile râului Doftana, pe care este amenajat barajul Paltinu.

În zonă se află militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pregătiţi să intervină dacă va fi necesar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici