Avocatul lui Voiculescu spune că acesta a fost urmărit de Securitate, iar CNSAS că a colaborat

Avocatul Sergiu Andon a susţinut că din actele existente la CNSAS reiese că Dan Voiculescu a fost urmărit, filat şi percheziţionat de fosta Securitate, precum şi că ar fi refuzat colaborarea, în timp ce consilierul CNSAS a afirmat că două documente procesate curând relevă colaborarea liderului PC.

82 afișări
Imaginea articolului Avocatul lui Voiculescu spune că acesta a fost urmărit de Securitate, iar CNSAS că a colaborat

Avocatul lui Voiculescu spune că acesta a fost urmărit de Securitate, iar CNSAS că a colaborat (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Curtea de Apel Bucureşti a încheiat, vineri, procesul privind calitatea de colaborator a fostului lider PC Dan Voiculescu, instanţa urmând să dea o decizie peste o săptămână, respectiv să confirme sau să infirme verdictul CNSAS de colaborator al fostei Securităţi.

Avocatul Sergiu Andon a susţinut că nu este nicio dovadă concludentă în sensul colaborării clientului său cu fosta Securitate şi nici a vreunei recompense, în schimb, din punctul său de vedere, ar exista numeroase dovezi că a fost urmărit de securişti.

El a catalogat că furnizarea către presă a numelui conspirativ "Felix" nu a fost decât o "comportare dirijată" a CNSAS în momentul în care Voiculescu a fost propus pentru funcţia de prim-ministru.

Andon a mai spus, în faţa instanţei, că inclusiv Curtea Constituţională a sesizat abuzurile acestei instituţii, care i-ar fi incălcat fostului lider PC dreptul la apărare, la propria imagine şi la reputaţie.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea CNSAS, astfel că Guvernul Tăriceanu a emis un act normativ care să reglementeze activitatea acestei instituţii, care prcaativ fusese scoasă în afara legii. Nelegalitatea Legii CNSAS a fost declarată după ce, în timpul procesului privind verdictul de colaborare a lui Voiculescu, s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a structurii.

La rândul său, consilierul CNSAS, Mihai Ionescu, şi-a început pledoaria întrebând retoric de ce Voiculescu a contestat şi noua lege după care funcţionează CNSAS, dacă doreşte aflarea adevărului şi se consideră nevinovat.

El a mai arătat că în 99 la sută dintre cazuri, colaboratorii Securităţii nu primeau recompense, decât simbolice şi sporadice şi că orice colaborator era la rândul său urmărit pentru a i se verifica fidelitatea şi să se asigure că nu se deconspiră apropiaţilor.

"Dacă declaraţiile erau impuse de lege, erau semnate cu numele real, nu cu nume inspirate din romane", a spus consilierul.

În privinţa familiei Silaghi, reprezentantul CNSAS a susţinut că există un document în care Dan Voiculescu declară că a contribuit la depistarea cadrului care a ajutat la fuga în străinătate a rudelor sale.

Ionescu a mai arătat că alte două documente procesate de curând de CNSAS arată clar calitatea de colaborator al lui Dan Voiculescu, care a fost de natură să aducă atingere drepturilor fundamentale ale persoanelor despre care a dat informaţii.

În şedinţa de vineri, Dan Voiculescu, dar şi verişoara sa Paraschiva Silaghi au răspuns interogatoriului instanţei.

Paraschiva Silaghi a scris o notă care să fie comparată cu un document depus de avocaţii lui Dan Voiculescu, care ar sugera un posibil şantaj al fostului lider PC.

Silaghi a fost de acord să rescrie conţinutul acelui bilet, după ce a declarat instanţei că scrisul nu-i aparţine.

Biletul respectiv, început cu "Dragă Dan", ar conţine datele de cont la o bancă din Austria a fiicei Paraschivei Silaghi, şi menţiunea "pentru lucrări dentare". De asemenea, este scrisă suma de 24.000 de euro ori doi, şi "plata până la finele lui ianuarie 2007".

La dictarea instanţei, Silaghi a rescris conţinutul documentului şi a depus pentru comparare o poezie compusă de ea.

Instanţa urmează să compare scrisurile din cele două hârtii şi să stabilească dacă biletul prezentat de avocaţii lui Voiculescu este scris de aceasta.

Verişoara liderul PC a fost întrebată dacă l-a şantajat pe Voiculescu, în sensul că dacă nu îi plăteşte 48.000 de euro, îşi va schimba declaraţia şi îl va acuza de poliţie politică, însă ea a răspuns că nu este adevărat.

De asemenea, Paraschiva Silaghi a arătat că a venit în România să-l apere în scandalul mediatic pe Voiculescu, fără ca acesta să-i fi promis vreo recompensă, însă după ce a văzut propriul dosar de urmărire din arhivele CNSAS, în 2008, a decis să îşi schimbe declaraţia.

De partea cealaltă, Dan Voiculescu a afirmat că a dat note informative doar conducerii înteprinderii la care lucra şi care i le solicita, în baza legilor vremii, în sensul de a declara dacă are rude în străinătate.

Senatorul nu a avut un act de identitate asupra sa, astfel, că instanţa a întrebat toate părţile implicate în proces dacă îi recunosc identitatea.

La interogatoriu, Voiculescu a spus că în legătură cu familia Silaghi, a dat o notă conducerii inteprinderii la care lucra.

În 19 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt îndeplinite cerinţele ca Paraschiva Silaghi şi soţul acesteia să participe la procesul în care Dan Voiculescu a contestat verdictul de colaborare cu Securitatea, pentru că, în notele informative din arhiva CNSAS, preşedintele fondator al PC a relatat despre fuga lor din România.

Paraschiva Silaghi a făcut cerere de intervenţie în interes propriu în procesul care se derulează la Curtea de Apel Bucureşti, anulându-şi declaraţiile anterioare pentru că, după ce şi-a văzut dosarul de la CNSAS, şi-a dat seama că politicianul dăduse Securităţii informaţii despre ea.

În actele depuse la instaţă, Paraschiva Silaghi, împreună cu soţul ei Victor Silaghi, arătau că se consideră prejudiciaţi grav, moral şi material, şi că îi vor cere daune lui Dan Voiculescu.

Voiculescu declara, în luna mai 2009, că înainte să solicite modificarea declaraţiilor, Paraschiva Silaghi i-a cerut să îi împrumute 40.000 de euro, sumă pe care el a refuzat să i-o dea.

"Paraschiva Silaghi mi-a cerut 40.000 de euro împrumut, pe care am refuzat să îi dau. Modificarea declaraţiei, la doi ani după declaraţiile pe care verişoara mea le-a dat în procesul cu CNSAS, în 2006, nu este deci întâmplătoare şi nici suprinzătoare pentru mine. Totuşi cred că merită spus că schimbarea declaraţiilor vine în condiţiile în care verişoara mea a declarat ca martor, în anul 2006, că nota pe care am dat-o eu, legată de plecarea ei din ţară, a fost către directorul întreprinderii la care lucram, şi nu către Securitate, la un an după plecarea ei. Îi aduc aminte doamnei Silaghi că legea pedepseşte şantajul", spunea atunci Dan Voiculescu.

În iulie 2006, Silaghi a fost audiată de CNSAS, ea declarând că nota referitoare la plecarea ei din ţară a fost către directorul Vitrocim, nu către Securitate, la un an de la plecarea ei în Germania.

O altă verişoară a lui Dan Voiculescu, Mikaela Kallbery, a făcut cerere de intervenţie împotriva lui Dan Voiculescu. Mikaela Kallbery este sora Paraschivei Silaghi, iar cererea de a fi parte în proces, împreună cu soţul ei, a fost admisă.

Potrivit cererii de intervenţie, Mikaela Kallbery susţine că Dan Voiculescu, prin legăturile sale cu Securitatea, a afectat întreaga familie, arătând că din cauza acestuia au fost arestaţi părinţii ei, după ce au fost prinşi că deţineau în casă o bancnotă străină deteriorată.

În august 2006, CNSAS a decis că Dan Voiculescu a colaborat cu fosta Securitate, numele conspirativ fiind "Felix". Voiculescu a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

Dan Voiculescu a fost, în perioada 1970-1982, şeful Departamentului Comerţ Exterior - Vitrocim, iar între anii 1982-1992 general manager al Biroului Bucureşti şi coordonator al proiectelor Internationale - Crescent Commercial& Maritime Ltd. Cyprus.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici