Sesiunea se va desfăşura la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti.
Înscrierea candidaţilor va avea loc în zilele de 10 şi 11 mai. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, pe 14-15 mai va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă, pe 16 mai se va desfăşura examenul la limba străină, iar în perioada 17-18 mai va avea loc evaluarea competenţelor digitale.
Probele scrise au următorul calendar: pe 21 mai va avea loc examenul la Limba şi literatura română, pe 22 mai se va desfăşura proba obligatorie a profilului, pe 23 mai proba la alegere a specializării, iar pe 24 mai va avea loc examenul la limba şi literatura maternă.
„Afişarea primelor rezultate, la sediul unităţii de învăţământ care va găzdui această sesiune specială, este prevăzută pentru data de 24 mai, depunerea contestaţiilor fiind programată în cursul aceleaşi zile. Pe data de 25 mai vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de MEN.
Pentru susţinerea examenului în această sesiune sunt eligibili 148 de elevi din clasa a XII-a, aflaţi în pregătire sau în etapele de selecţie pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România atât la olimpiadele internaţionale pe discipline, cât şi la diverse competiţii sportive europene sau mondiale. De asemenea, pot participa trei absolvenţi ai unităţilor de învăţământ militar, nominalizaţi de Ministerul Apărării Naţionale pentru concursul de admitere în instituţii de învăţământ de profil din SUA.
Citeşte şi: Practica jafurilor de la Sineşti, şi în alte colţuri ale ţării: Ce au reclamat şoferii din Vrancea. Poliţiştii fac anchetă pentru identificarea făptaşilor
Citeşte şi: Kovesi, despre corupţia din sănătate: Fenomenul nu poate fi eliminat doar prin anchete/ Măsurile pe care le consideră necesare şefa DNA
Citeşte şi: Român condamnat la un an închisoare cu executare în SUA, pentru că a atacat serverele jocului „Word of Craft”
Citeşte şi: Filmare virală cu o trecere de pietoni supraînălţată din Ploieşti, nesemnalizată, în care maşinile plonjează din cauza denivelării
Citeşte şi: DOSARUL BELINA | Sorin Grindeanu, audiat ca martor la DNA: Am dat o declaraţie. Am fost la pescuit şi m-am întors