„Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, rata de participare a fost de 96,62% (96,12%, în prima sesiune din 2016). Mai exact, dintre cei 124.425 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 120.220 de candidaţi. Au absentat 4.150 de candidaţi, iar 55 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă”, trasmite ministerul.
La primul subiect al examenului de bacalaureat, candidaţii care au urmat cursurile profilului uman au avut de rezolvat nouă cerinţe referitoare la un fragment dintr-o poezie scrisă de Ion Vinea, iar la a doua parte au avut de redactat un text argumentativ de 150-300 de cuvinte în care să explice utilitatea activităţilor extraşcolare în educaţia cinematografică. La ultima parte, cea care este şi cea mai complexă, elevilor li s-a cerut să redactezet un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-o operă scrisă de Marin Preda, subiect la care majoritatea elevilor a abordat romanul „Moromeţii”.
Absolvenţii de liceu care au terminat cursurile profilului real, au avut de rezolvat, la primul subiect, nouă cerinţe formulate pe baza unui fragment din poezia „Alt cântec” scrisă de Adrian Maniu. La al doilea subiect, cerinţa a fost redactarea unui text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre „rolul comunicării în reuşita unui proiect de echipă”, iar la ultima parte, candidaţii au avut de scris un eseu în care să caracterizeze un personaj dintr-un text narativ a lui Ioan Slavici sau al lui Liviu Rebreanu.
Examenul continuă marţi cu proba la Limba şi literatura maternă iar miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului, în timp ce ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării, este programată vineri. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 16:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16:00-20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie.
Citeşte şi: BACALAUREAT 2017. Elevii unui liceu din Capitală au primit subiectele cu două ore întârziere
Citeşte şi: BACALAUREAT 2017. Cum trebuiau rezolvate subiectele de la Limba Română. Jolan Vasiliu, profesor la Liceul Teoretic Jean Monnet, la Mediafax LIVE / SUBIECTELE şi BAREMUL, publicate pe mediafax.ro
Citeşte şi: FOTO | SUBIECTE BACALAUREAT 2017, proba de română. Profil real: Caracterizarea unui personaj dintr-un text narativ al lui Rebreanu sau Slavici/ Profil uman: Relaţia dintre două personaje dintr-o operă a lui Marin Preda
Citeşte şi: REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2017 au fost afişate pe portalul Edu.ro. Cum poţi depune contestaţie la NOTE CAPACITATE 2017 şi când sunt publicate rezultatele finale
Citeşte şi: EVALUARE NAŢIONALĂ 2017. Rata de participare la proba la Matematica a fost de 97,17%: Au absentat 4.103 candidaţi, iar doi elevi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă
Citeşte şi: EVALUARE NAŢIONALĂ 2017, SUBIECTE şi BAREM la MATEMATICĂ. Cilindrul circular nu le-a pus probleme elevilor din clasa a VIII-a la proba de matematică