Bălegar şi piei de vacă, la sediul Ministerului Agriculturii

Peste o sută de fermieri pichetează marţi, pentru a doua zi consecutiv, sediul Ministerului Agriculturii, aducând cu ei bidoane de lapte şi piei de vacă, dar şi o găleată de bălegar, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de rezultatul negocierilor cu autorităţile.

2 afișări
Imaginea articolului Bălegar şi piei de vacă, la sediul Ministerului Agriculturii

Bălegar şi piei de vacă, la sediul Ministerului Agriculturii

Crescătorii de animale cer Guvernului finanţarea acestui sector, respectiv subvenţionarea fermierilor care au mai puţin de trei vaci, susţinând că aceştia produc 80% din laptele comercializat pe piaţă.

"Oferta Ministerului de luni a fost jalnică. A oferit subvenţionare de 5 procente din cei 300 de lei pe care i-am cerut noi pentru cei care au bovine de origine necunoscută şi 30 la sută din cei 1000 de lei pe care i-am solicitat noi pentru cei cu bovine cu origine cunoscută. Este o ofertă care aduce mai multe probleme, decât să rezolve. Ori ne dau cât am solicitat, ori nu ne dau deloc şi în acest caz vor fi nevoiţi să închidem fermele, iar toată responsabilitatea va cădea pe umerii Guvernului, în faţa Uniunii Europene", a declarat, marţi, preşedintele Agrostar, Ştefan Nicolae.

Sindicaliştii cer 300 de lei pentru bovinele de origine necunoscută şi 1.000 de lei pentru cele cu origine cunoscută, dovedită, precum şi majorarea acestor sume cu 30 la sută pentru crescătorii din zona montană.

Fermierii au adus în faţa Ministerului bidoane cu lapte, piei de vacă şi o găleată cu bălegar, cerând sprijin guvernanţilor. Alături de protestatari, o fanfară cânta muzică funebră. Asociaţia Crescătorilor de Taurine din Judeţul Mureş a adus chiar şi un coşciug, inscripţionat "zootehnia" şi pe care erau aşezate două lumânări.

Sindicaliştii au anunţat că vor picheta sediul Ministerului Agriculturii timp de trei zile, marţi protestând, între orele 11.00 şi 14.00 fermieri din Buzău, Dâmboviţa, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Sibiu.

Potrivit liderului sindical, reprezentanţii Ministerului Agriculturii nu i-au convocat la discuţii, marţi, până la ora transmiterii acestei ştiri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici