Prima pagină » Social » Bărbat împușcat accidental în piept, într-un sat din Vrancea

Bărbat împușcat accidental în piept, într-un sat din Vrancea

Un bărbat a fost împușcat accidental, luni seara, în zona pieptului, în comuna Câmpuri, județul Vrancea. Anchetatorii sunt la fața locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.
Bărbat împușcat accidental în piept, într-un sat din Vrancea
Sursa foto: Andreea Alexandru/Mediafax Foto
Laura Buciu
23 feb. 2026, 21:48, Social

Potrivit Poliției Vrancea, incidentul s-a produs luni seara, în jurul orei 18:31.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost sesizați prin apel la 112 că un bărbat ar fi fost împușcat accidental în zona pieptului, în comuna Câmpuri.

La fața locului se află o echipă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și specialiști criminaliști, care desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și circumstanțelor producerii evenimentului.

Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat.

Cercetările sunt în desfășurare.

Recomandarea video