Bărbatul acuzat că a practicat fără drept meseria de dentist în comuna Gruiu spune că nu profesa

Bărbatul acuzat că a practicat fără drept meseria de dentist în comuna Gruiu le-a spus poliţiştilor că nu profesa şi că face nişte cursuri medicale, precizând că soţia sa este medic stomatolog, însă nici ea nu practica în ultima perioadă această meserie.

2206 afișări
Imaginea articolului Bărbatul acuzat că a practicat fără drept meseria de dentist în comuna Gruiu spune că nu profesa

Bărbatul acuzat că a practicat fără drept meseria de dentist în comuna Gruiu spune că nu profesa

Anchetatorii nu au luat nicio măsură preventivă împotriva bărbatului, având în vedere că pe numele acestuia nu au fost depuse, până acum, plângeri.

Bărbatul a fost audiat, timp de mai multe ore, sâmbătă seară, la Poliţia Snagov.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au făcut, sâmbătă, percheziţii domiciliare, în comuna Gruiu, din judeţul Ilfov, la locuinţa acestuia.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani, din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, este bănuit ar fi desfăşurat activităţi specifice profesiei de dentist, pentru locuitorii comunei Gruiu, fără a avea acest drept, însă el a negat acuzaţiile.

În cauză a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitare a unei profesii fără drept.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici