Băsescu a făcut baie de mulţime la deschiderea Adunării Ecumenice

Preşedintele Traian Băsescu a făcut baie de mulţime, marţi seara, în Piaţa Mare din Sibiu, unde se desfăşoară ceremonia de deschidere a celei de-a treia Adunări Ecumenice şi la care participă circa 2.500 de persoane, printre care înalţi prelaţi şi pelerini.

2 afișări
Imaginea articolului Băsescu a făcut baie de mulţime la deschiderea Adunării Ecumenice

Băsescu a făcut baie de mulţime la deschiderea Adunării Ecumenice de la Sibiu

Preşedintele Traian Băsescu a aterizat, în jurul orei, 19,30 pe aeroportul din Sibiu, şi s-a cazat la hotelul de trei stele din oraş unde a stat de fiecare dată când a venit aici. La ieşirea din hotel, în drum spre scena din Piaţa Mare, şeful statului a salutat zeci de sibieni, a dat autografe şi s-a fotografiat cu aceştia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul Sibiului, Johannis Klaus a venit în întâmpinarea preşedintelui pe care l-a salutat şi i-a urat bun venit.

La ora transmiterii acestei ştiri, preşedintele Traian Băsescu s-a şezat în primul rând în faţa scenei din Piaţa Mare din Sibiu şi urmăreşte un concert susţinut de Veta Biriş şi de ansamblul Fetele de la Căpâlna.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici