Băsescu a încurcat de două ori drumul spre Mănăstirea Suceviţa

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, sâmbătă, Mănăstirea Moldoviţa, iar de aici a plecat spre Suceviţa, la volanul maşinii sale, însă a încurcat drumul spre localitate şi s-a întors, după ce a fost îndrumat de către şoferi, numai că şi a doua oară a luat-o tot pe un traseu greşit.

174 afișări
Imaginea articolului Băsescu a încurcat de două ori drumul spre Mănăstirea Suceviţa

Băsescu a încurcat de două ori drumul spre Mănăstirea Suceviţa (Imagine: Tiberiu Bujdei/Mediafax Foto)

Şeful statului a plecat de la Voroneţ spre Mănăstirea Moldoviţa, din localitatea Vatra Moldoviţei, la volanul Daciei Logan, care a fost prima maşină în coloana oficială. Aici, preşedintele a fost întâmpinat de maici din mănăstire, de la care a primit o pungă cu ouă încondeiate.

De asemenea, el a stat de vorbă cu mai mulţi turişti şi s-a fotografiat cu unii dintre ei. Preşedintele s-a urcat apoi la volanul maşinii, cu intenţia de a merge la Mănăstirea Suceviţa, însă a luat-o într-o direcţie greşită. La un moment dat, a oprit şi a întrebat mai mulţi localnici care este drumul, aceştia îndrumându-l spre direcţia corectă. Coloana a întors, însă la o intersecţie preşedintele a greşit din nou drumul, uitând să vireze la stânga. El a oprit din nou, iar un tânăr i-a arătat traseul corect.

La Suceviţa, preşedintele a declarat corespondentului MEDIAFAX că se simte foarte bine în Bucovina, că este odihnitor şi că în această seară va merge la Mănăstirea Humorului la Slujba de Înviere pentru că nu a mai fost la nicio slujbă aici. El a mai spus că intenţionează ca duminică să plece devreme spre Constanţa, pentru a mânca alături de familie, cu mama şi cu fratele său.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici